Testul extrem al lansetelor match
Publicat: 2012. august 15. | Sursa: Mureşan Radu-Dan | Test

Îmi amintesc cu nostalgie prima mea lanseta match pentru sheffield. Avea o lungime de 4,2 metri, era din carbon ranforsat cu kevlar, grea, rigidă şi destul de nepractică. Atât de rigidă şi de nepractică încât, de nenumărate ori, am folosit-o pentru a pescui la feeder. Încă o mai păstrez, ca o amintire a ceea ce erau odinioară aceste lansete şi ce sunt azi.

Din păcate, odată cu evoluţia tehnologiilor de construcţie a lansetelor, mulţi pescari, în special cei amatori sau începători, sunt puşi în faţa unor dileme atunci când doresc să-şi achiziţioneze o lansetă pentru acest stil de pescuit. De foarte multe ori sunt întrebat despre lansete pentru peşte mare, pentru peşti mici şi aşa mai departe. În general, lansetele se împart în trei mari categorii, din punctul de vedere al acţiunii, cu acţiune parabolică, cu acţiune progresivă şi cu acţiune rapidă. Lansetele cu acţiune parabolică se adresează, în opinia mea, tuturor peştilor, indiferent de talie, însă punctul lor slab îl reprezintă distanţa până la care se poate lansa în mod organizat şi exact. Astfel, aceste lansete sunt recomandate pentru distanţe de până la 30-35 de metri, pentru un pescuit comod şi exact. Lansetele cu acţiune progresivă se adresează şi ele tuturor peştilor, indiferent de talie, însă cu acestea veţi putea pescui la distanţe mai mari care se apropie de 45 chiar şi 50 de metri. Lansetele cu acţiune rapidă se adresează în special peştilor de talie medie şi mare. În cazul peştilor de talie mică există riscul smulgerii cârligului din gura peştelui în momentul înţepării. Aceste lansete se află în vârful piramidei atunci când vine vorba de lansări la distanţe de peste 50 de metri.

De asemenea şi puterea de lansare a acestor lansete variază, de la 2-8 grame la 30 de grame. Datele referitoare la puterea lor sunt pur orientative şi se referă la paleta în care vă aflaţi în siguranţă atunci când pescuiţi cu un anumit gramaj de plută.

Desigur, este greu de omis faptul că acum câţiva ani, în timpul unui concurs de pescuit, campionul naţional Benzar Zsolt folosea o plută de 30 de grame pentru a pescui cu un Competition Match sau că, în nenumărate situaţii, m-am trezit folosind aceeaşi lansetă în combinaţie cu plute de 18-20 g, executând cu lansări zbiciuite.

Că să fiu sincer, încă de la începuturile mele ca pescar, fiind mai sceptic de felul meu, mă întrebam cât rezistă o lansetă match. „Verde" fiind într-ale pescuitului, îmi imaginam că o lansetă grea, groasă şi rigidă rezistă la lupta cu peştii mari, pe când una mai firavă, mai moale, este slabă şi este numai pentru peşti mici. Primul şoc în materie de rezistenţă a lansetelor l-am avut acum câţiva ani când am fost invitat la depozitul Energofish pentru un test inopinat cu, deja celebra, Competition Match. Am reuşit atunci să ridic colosala greutate de 2,25 kg şi ar fi puţin lucru dacă aş spune că eram şocat. Nu înţelegeam cum de este posibil aşa ceva. Eram cel mai fericit deoarece simţeam că am făcut istorie. Asta până când am aflat că au fost alţii care au ajuns la 2,5 kg şi chiar mai sus.

Deşi acum ştiu că lansetele se rup din două motive, din cauza pescarului care mânuieşte prost lanseta sau din cauza unui defect de fabricaţie, fasciaţia întrebării „cât rezistă o lansetă?" vieţuieşte, atât în mine, cât şi în alţi pescari cu mult mai mulţi ani de meserie în spate.

Cred că din fascinaţia acestei dileme a izvorât şi sugestia multiplului campion naţional, Benzar Zsolt, când mi-a spus „Du-te şi rupe nişte lansete. Nu uita să filmezi".

Zis şi făcut. Am pus mâna pe cinci lansete match, Rubin Match 3.90 m, Emerald Plus Match 3.90 m, TGV Match 3.90 m, Viking Match 3.90 m şi Negra Match 3.60 m, pentru a le testa la extrem.

Nu am avut nevoie de multe lucruri. Pe lângă lansete am mai folosit o mulinetă Carp Expert Match 4000, un fir Cralusso Prestige line Fluo Line cu diametrul de 0.30 mm şi câteva pungi de nadă.

Metodologia realizării acestui test a fost simplă. Am pornit de la greutatea de 2 kg şi am urcat progresiv, adăugând câte 500 g la fiecare încercare, urcând în greutate până când lanseta avea să cedeze.

Prima lansetă testată a fost EnergoTeam Rubin Match 3.90.

Rubin Match, construită din carbon IM7, are o acţiune progresivă şi o putere de lansare situată în intervalul 5 – 20 g. Versatilitatea, greutatea redusă şi acţiunea foarte bună sunt cele trei atuuri ale acestei lansete.

Aşa cum am spus, testul a început de la 2 kilograme şi a urcat progresiv. Spre uimirea mea, în scurt timp am ajuns la 4.5 kg.

Eram uimit, dar apoi mi-am amintit ordinul, „Rupe-le" şi am urcat la 5 kilograme.

Aceasta a fost şi greutatea maximă la care a rezistat. Pot spune că sunt extrem de mulţumit de rezultatul testului, aceasta fiind o dovadă că tehnologiile folosite în realizarea acestor lansete sunt extrem de avansate, chiar dacă Rubin Match este o lansetă pe care oricine şi-o poate permite.

Denumire EnergoTeam Rubin Match
Lungime 3,90 m
Lungime transport 136 cm
Segmente 3
Putere match 5 - 20 g
Acţiune match progresivă
Blank IM7
Greutate 243 g
Rating personal ****

Simţeam că lucrurile mergeau bine. O lansetă care să reziste la 5 kg este ceva ieşit din comun, aşa că am decis să merg mai departe şi să testez următoarea lansetă, EnergoTeam Emerald Plus Match 3.90 fiind următoarea pe listă.

Emerald Match este realizată din carbon IM6, are o acţiune rapidă, dar, în situaţia unui drill cu peşti de talie respectabilă, întreaga lansetă va intra în acţiune. Puterea de lansare este cuprinsă între 5-20 g.

Ca şi în testul precedent, am început de la 2 kilograme şi, înainte să-mi dau seama, ajunsesem la greutatea de 5 kilograme.

Lanseta, curbată la maximum, rezista şi am trecut la 5.5 kg când....

Denumire EnergoTeam Emerald Plus Match
Lungime 3,90 m
Lungime transport 136 cm
Segmente 3
Putere match 5 - 20 g
Acțiune match Rapidă
Blank IM6
Greutate 227 g
Rating personal ***

Prima lansetă rezistase la 5 kg, a doua la 5.5 kg, deşi mă aşteptam ca ambele, în jurul greutăţii de 3 kilograme să cedeze. Aşteptările mi-au fost depăşite cu, aproximativ, 2 kilograme. Oare ce mă aştepta în continuare?

EnergoTeam Viking Match 3.90m a fost următoarea pe listă şi, fără să stau pe gânduri, am trecut la „tortură".

Viking match este construită din carbon IM6, are o acţiune progresivă iar personalitatea puternică şi flexibilitatea face din ea o lansetă cu adevărat specială.

Testul, deşi a început la 2 kilograme, a urcat vertiginos şi, spre completa mea surprindere, ajunsesem ca la 6 kilograme să nu mai am nadă pe care să o adaug. A trebuit să las totul baltă şi să dau o fugă acasă după mai multă nadă. Revenit cu un plus de două kilograme, am continuat testele. Şocul cel mare a fost atunci când ajunsesem la 7 kilograme de nadă, ridicate cu mare greutate.

Simţeam că se mai poate şi am trecut la 7.5 kg

Putea să ridice 8 kilograme fără probleme însă legile fizicii nu-mi dădeau voie să merg mai departe. Înălţimea la care mă aflam era prea mică în comparaţie cu lungimea lansetei, care se curbase extrem de mult.

Denumire EnergoTeam Viking Match
Lungime 3,60 m
Lungime transport 126 cm
Segmente 3
Putere match 5 - 30 g
Acțiune match Progresivă, cu mare rezervă de putere
Blank IM6
Greutate 270 g
Rating personal **

Vă amintiţi sentimentul avut atunci când aţi aflat că nu există Moş Crăciun? Avem impresia că tot sistemul de gândire, valori şi credinţe dispare, mintea refuză să mai funcţioneze şi devenim nişte fiinţe care, parcă, operează mecanic. Exact aşa mă simţeam eu când vizionam, repetitiv, imaginea cu cele 7.5 kg ridicate cu o lansetă match.

Gold Star TGV Match 3.90m a fost testat mecanic, inconştient.

Realizată din carbon compozit, cu o acţiune rapidă, această lansetă întruchipează compromisul dintre preţ şi calitate. Dacă nu mă credeţi, o să vă convingeţi singuri.

Ştiind că lanseta este realizată din carbon compozit, eram sigur că va rezista destul de mult. Când am ajuns la 7 şi apoi la 7.5 kilograme, aveam un deja vú.

Deja era prea mult, eram de-a dreptul siderat de rezistenţa acestor lansete şi chiar enervat că nu pot descoperi adevărata lor limită. În plus, nu puteam duce la îndeplinire „ordinul" primit, anume acela de a le rupe. Cu o ultimă forţare, am luat hotărârea de a încărca lanseta cu toate cele 8 kilograme disponibile.

Uimire este puţin spus.

Denumire Gold Star TGV Match
Lungime 3,90 m
Lungime transport 136 cm
Segmente 3
Putere match 5 - 25 g
Acțiune match Rapidă
Blank Compozit
Greutate 320 g
Rating personal ***

Ultima, dar nu şi cea din urmă, a fost EnergoTeam Negra Match.

De această dată am ales o lansetă cu o lungime atipică pentru pescuitul la match, 3.60 m. Negra Match este realizată din carbon IM 6, are o acţiune progresivă iar puterea de lansare se află în gama 5-20 g.

IM6 îmi suna cunoscut. Este acelaşi carbon ca şi în cazul Viking Match dar şi Emerald. Acum chiar eram curios care avea să fie rezultatul, mai ales că era vorba despre o lansetă cu o lungime redusă. Mă întreb cine s-ar fi gândit că, odată ajuns la greutatea de 7.5 kg, lanseta va rezista?

Era aproape ireal ca o lanseta de doar 3.60 m să ridice o astfel de greutate, şi, totuşi, când am ajuns la 8 kilograme şi lanseta s-a comportat astfel...

...m-a pus pe gânduri. Privirea tâmpă şi scărpinatul reflex în creştetul capului au urmat îndeaproape uimirea cu care mă uitam la această lansetă. De fapt la toate lansetele testate...

Denumire Gold Star Negra Match
Lungime 3,60 m
Lungime transport 135 cm
Segmente 3
Putere match 5 - 20 g
Acțiune match Progresivă, cu mare rezervă de putere
Blank IM6
Greutate 340 g
Rating personal ***

M-am gândit îndelung la aceste teste ale căror rezultate au fost mai mult decât şocante pentru mine. M-am convins că sunt anumite lansete, pe care prea puţini le apreciază, care au multe, foarte multe de spus în pescuit.

Atenţionare specială!

Acest articol-test nu încurajează suprasolicitarea lansetelor, ci recomandă călduros folosirea minciogului pentru scoaterea peştilor din apă.

Atenţionare!

Aceste teste au fost realizate în condiţii speciale. Nu este recomandată reproducerea lor. Dacă doriţi să vă satisfaceţi curiozitatea, vă recomand folosirea unui echipament special, precum mănuşile şi ochelarii de protecţie.

Wizard MTX Predator Net
Publicat: 2023. octombrie 17. | Sursa: Dániel Őze | Test

Aparitia unui sortiment de mincioguri incadrate in categoria premium apare ca o necesitate pentru doua mari categorii de pescari: pasionatii pescuitului la rapitori si pasionatii pescuitului din barca. Produsele Wizard sunt un sinonim al calitatii, iar cele trei modele poarta numele de Street 1000, Street 1150 si Predator Boat. Utilizarea carbonului MXT are doua mari avantaje: Greutate redusa si rigiditate mare. Sunt usor de utilizat si foarte rezistente la capturi de talie...

Se prezintă setul CXP Digital Combo
Publicat: 2018. martie 21. | Sursa: Halmos Mihaly | Test

Nu încape îndoială că, baza echipamentelor unui pescar de crap este un rod-pod de încredere, care face față oricărei situații. Fiindcă și eu sunt adeptul acestei abordări am constatat cu mare plăcere, că suportul de bețe cu trei picioare utilizat de către mine de atâția ani, CXP Deluxe, a căpătat loc în setul Digital Combo. Oricine a urmărit scrierile mele până acum a observat cu siguranță rod-podul, care a fost o prezență constantă în articole, în cele mai...

Warrior Cranck - vobler în agăţături
Publicat: 2015. octombrie 28. | Sursa: WSB | Test

  Pot să spun că Warrior Crank, de la Salmo, este voblerul meu preferat la pescuitul ştiucii în ape de până la 1,5 m, în unele cazuri, chiar şi 2 metri adâncime. Este un vobler mare, atrăgător şi foarte uşor mânuit.      De ce-mi place Warrior Crank atât de mult?! - mărimea este întotdeauna un atu în pescuitul ştiucii; - vibraţia acestui vobler este ceva ieşit din comun, având o acţiune pe care n-am mai...

Rubin Vs ExtremE
Publicat: 2012. aprilie 17. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

A trecut mai bine de un an de la primul meu test al unei lansete. Prima lansetă testată a fost o adevărată struţo-cămilă pentru acea vreme. Lanseta EnergoTeam Rubin Match-Feeder a intrat pe piaţă ca o lansetă destinată atât pescarilor începători, amatori, cât şi celor de-a dreptul experimentaţi şi profesionişti. A trecut un an şi lanseta a fost un real succes. Timp de peste un an am folosit această lansetă în cele mai diverse moduri, de la pescuit...

Anatomia unei lansete – Skeet Reese Shaky Head / Senko Spinning
Publicat: 2012. februarie 14. | Sursa: Doru Someşan | Test

Model: WMESRMSH72S1 Brand: Wright & McGill Length: 7'2" (2,19 cm) Pieces: 1 Line: 6-15lb (2,7-6,8 kg) Lure Weight: 1/8 – 3/8 (3,5-10,5 grame) Power: Medium Light Action: Fast Am câştigat acest băţ în 16 octombrie 2011 la etapa a 5-a a Campionatului Naţional de Spinning, Divizia Master, Cupa Energofish-WSB. La prima vedere, un băţ uşor, blând pe vârf, cu inele foarte mici şi cam multe. Scuturat rapid de câteva ori în mână, părea că se...

Testul lansetelor feeder II
Publicat: 2011. decembrie 30. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

Demersul nostru de a vă prezenta gama lansetelor match, picker şi feeder a ajuns la final. Ceea ce a început ca o idee destul de greu de realizat datorită necesităţii unor condiţii speciale s-a concretizat într-un demers unicat în ţara noastră atât în ceea ce priveşte lansetele de match cât şi cele feeder şi picker. Pentru că în viaţă, atunci când faci un lucru bun trebuie să fii consecvent şi perseverent, la fel ca şi în...

Testul lansetelor feeder - partea I
Publicat: 2011. decembrie 20. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

Demersul început cu ceva timp în urmă de a vă prezenta gama lansetelor match, pentru început, apoi picker, continuă acum cu prezentarea în două părţi a gamei lansetelor feeder. Fără a inventa teste noi si, poate, inutile, vom continua în aceeaşi direcţie pe care am mers atunci când am testat lansetele match şi picker. Astfel, la fel ca şi înainte vom testa acţiunea lansetei, folosind o greutate etalon de 250 g precum şi...

Testul lansetelor picker
Publicat: 2011. decembrie 07. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

În urmă cu ceva timp am început, împreună cu multiplul campion naţional Zsolt Benzar, un demers de testare şi de prezentare pentru publicul larg a gamei lansetelor din familia Energofish. În primul articol am încercat să realizăm o prezentare a lansetelor de match, mai exact detalii precum acţiunea lansetei precum şi distanţa de lansare a fiecărei lansete în parte cu o singură plută de un singur gramaj (chiar dacă pluta depăşea greutatea...

Testul lansetelor match
Publicat: 2011. noiembrie 28. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

Abia revenit de la o partidă de pescuit în care tocmai testasem o altă noutate marca Energofish, în timp ce îmi verificam emailul vad un mesaj de la multiplul campion naţional Zsolt Benzar. Mesajul suna cam aşa „Salut, am o idee de articol în care nu trebuie să prinzi peşti". Primul meu gând a fost acela că articolele mele sunt aşa de slabe încât voi fi pus să testez macete sau îmbrăcăminte. Citind în continuare...

Cu Rechinul pe Mureș
Publicat: 2009. iunie 26. | Sursa: Bogdan Leu | Test

Vedetele incontestabile ale recentei ediţii a CM al Cluburilor de la Madunice (Slovacia) au fost fără discuţie plutele Cralusso, în variantele Torpedo şi Shark, ultimul model – producţie 2009. Asta pentru că sunt cele mai adecvate pescuitului pe râu sau pe canalele cu curent, fie că e vorba despre un pescuit la reţinut, cu pluta blocată în curent – Cralusso Torpedo, sau cu pluta „la curs încet" – Cralusso Shark. Întors de la...