Rubin Vs ExtremE
Publicat: 2012. aprilie 17. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

A trecut mai bine de un an de la primul meu test al unei lansete. Prima lansetă testată a fost o adevărată struţo-cămilă pentru acea vreme. Lanseta EnergoTeam Rubin Match-Feeder a intrat pe piaţă ca o lansetă destinată atât pescarilor începători, amatori, cât şi celor de-a dreptul experimentaţi şi profesionişti. A trecut un an şi lanseta a fost un real succes. Timp de peste un an am folosit această lansetă în cele mai diverse moduri, de la pescuit de plăcere, până la competiţii, atunci când am vizat peşti capitali.

Anul 2012 aduce o noutate de proporţii. Lanseta EnergoTeam ExtremE Match-Feeder se anunţă a fi urmaşul lansetei Rubin Match-Feeder, însă cu o serie de caracteristici superioare, precum şi cu o mulţime de deosebiri faţă de predecesoarea sa.

Pe parcursul timpului am avut plăcerea de a testa cele două lansete în diferite ipostaze, însă zilele trecute momentul s-a dovedit propice pentru a le lua şi a le supune unui mic test comparativ. Ceea ce am urmărit a fost aflarea greutăţii, acţiunii lansetei, în general şi a vârfurilor, în special. De asemenea, am dorit să le folosesc şi în cadrul unei partide de pescuit, partidă care a căzut în plan secund, focusul fiind poziţionat pe testarea tehnică a lansetelor.

Pentru realizarea acestui articol am ales ca „pistă" de teste lacul B4 „lacul lui Sote" din salba de lacuri din localitatea Ciurila. Un lac, pe cât de cochet şi îngrijit, pe atât de bine populat.

Prima lansetă testată a fost clasica EnergoTeam Rubin Match-Feeder.

Este realizată din carbon IM7, carbon care, deşi nu este cel mai înalt calitativ, îmbină în mod fericit greutatea redusă a lansetei cu puterea ei intrinsecă, ceea ce îi asigură o foarte bună rezervă de energie.

Jumătatea match a lansetei are o acţiune progresivă, datorită lungimii reduse, de doar 3.60m, face din aceasta o lansetă extrem de comod de folosit atunci când distanţele de pescuit nu depăşesc 40 de metri.

Acţiunea vârfului compensează lungimea scăzută a lansetei, aceasta reuşind lansări suficient de lungi, iar plutele de match de 20 de grame nu pun niciun fel de probleme acestei lansete.

Jumătatea feeder a lansetei Rubin Match-Feeder este însoţită de trei vârfuri cu acţiuni diferite (1 oZ, 1.5 oZ şi 2 oZ). Pentru a scoate în evidenţă acţiunea vârfurilor, am realizat un mic test şi am aşezat vârfurile într-un suport pentru a le fixa. Prin vârfuri am trecut un fir de care am ataşat o greutate de 50 de grame. Astfel am reuşit să scot în evidenţă acţiunea şi diferenţele dintre cele trei vârfuri.

Lanseta feeder are o acţiune progresivă. Prin alegerea corectă a vârfului, aceasta poate fi folosită atât pentru pescuitul pe lacuri cât şi pe râuri.

Folosind plumbul de 50 de grame pentru realizarea lansării, am descoperit că lanseta dispune în continuare de o mare rezervă de energie. Lanseta are o putere medie, inele cu inserţie SIC şi mâner din plută.

Cea de a doua lansetă aleasă pentru acest test este noutatea anului 2012, EnergoTeam ExtremE Match-Feeder cu lungimea de 3.90m.

Lanseta este realizată din carbon IM8, ceea ce o recomandă ca pe o lansetă care beneficiază de carbon superior, are o greutate redusă şi o rezervă de energie foarte bună.

Lanseta match are o acţiune progresivă însă, spre deosebire de Rubin Match-Feeder, acţiunea tinde să capete tendinţe semiparabolice. Acest lucru se datorează lungimii sale de 3.90m.

Lanseta, în momentul lansărilor, îşi dezvăluie latura de lansetă match prin preluarea excelentă a şocului lansării şi a distribuirii acestuia pe întreaga lungime a blankului. Lanseta se încarcă excelent cu plute al căror gramaj ajunge şi depăşeşte 20 de grame.

Partea feeder a acestei lansete constituie una din marile surprize. Lanseta este echipată cu 3 vârfuri de rezervă care au fost supuse aceluiaşi test care a dovedit că pentru ExtremE Match-Feeder vârfurile sunt mai sensibile decât pentru lanseta Rubin Match-Feeder.

Odată ataşat vârful feeder al lansetei, totul se schimbă şi parcă ţinem în mână o cu totul altă lansetă. Docila şi fina lansetă de match cedează locul unei lansete feeder mai rigidă, mai „nervoasă" şi cu o foarte bună rezervă de energie.

Acţiunea rămâne în continuare una progresivă însă cu accente de acţiune rapidă. Prin combinarea blankului rezistent şi a puterii lansetei veţi putea obţine lansări lungi şi, indiferent dacă veţi pescui pe lacuri sau râuri, indicaţiile trăsăturilor vor fi vizibile, invariabil.

Odată ce am terminat de testat „pe uscat" lansetele, am trecut la pescuitul efectiv. Deoarece testarea lor mi-a luat câteva ore, timpul efectiv de pescuit avea să fie unul limitat. Pentru început am decis să pescuiesc cu lansetele match.

Pentru aceasta am ales să folosesc o mulinetă Carp Expert Match de mărimea 3000 pe care am ataşat un fir Cralusso Prestige Line Match Sinking cu diametrul de 0.16mm. Am ales această combinaţie deoarece pe parcursul timpului s-au dovedit a fi combinaţia perfectă pentru pescuitul la match. Mulineta, cu o recuperare excelentă, combinată cu firul, înalt calitativ, cu rezistenţă mare şi calităţi scufundătoare foarte bune, asigură o mare parte din reuşita unei partide.

Ca şi accesorii am decis să folosesc o plută Benzar Green Match de 14 grame, cârlige EnergoTeam Excalibur Carp Classic de mărimea 12 iar pentru forfac am ales deja clasicul EnergoTeam Competition Leader cu diametrul de 0.14mm. Alegerea plutei nu a fost una dificilă deoarece am ţinut cont de câteva chestiuni banale, dar importante. Vremea, în această perioadă, este extrem de capricioasă, vânturile sunt destul de nărăvaşe, astfel această plută îmi asigură stabilitate ridicată în timpul zborului precum şi în apă. Cârligele, deşi la prima vedere par mari, acestea sunt în realitate echivalentul unor cârlige mărimea 14. Sunt realizate dintr-un fir foarte rezistent şi foarte uşor, iar, prin forma lor clasică, aceste cârlige sunt destinate pescuitului cyprinidelor de tipul carasului, crapului, tenului. Dacă doriţi, este un cârlig pentru toate cyprinidele medii şi mari. Firul Competition Leader continuă să mă impresioneze prin rezistenţa lui ridicată la rupere. Ajuns pe apă şi văzând malurile brumate m-am temut că firul de 0.14mm este prea gros, însă în scurt timp temerile mi-au fost alungate.

Montura folosită a fost una clasică, pluta a fost prinsă pe fir cu un opritor T de la Cralusso. Am realizat un bulk constând din 90% din gramajul total de plumb, apoi, la aproximativ 30 de cm mai jos, am adăugat un antirăsucitor triplu deasupra căruia am fixat alica de semnalizare. Lungimea forfacului a fost de 20cm.

Nada aleasă a constat dintr-un kilogram de Benzar Mix Crap-Caras Roşu pe care am ales să-l supraaditivez cu un Benzar Mix Turbo CSL Căpşuni. Deoarece aveam să pescuiesc doar câteva ore, în cel mai bun caz, am decis că un kilogram de nadă va fi suficient, mai ales că pescuim primăvara iar nada prea multă duce la posibilitatea obţinerii unui răspuns negativ din partea peştilor. Am ales această nadă clasică deoarece este una din nadele care, încă de la apariţia sa pe piaţă, mi-a adus mari satisfacţii în pescuit iar prin supraaditivarea ei am încercat să-mi asigur o atracţie rapidă, pe o zonă mare.

Nădirea de început a constat din aproximativ 6 bulgări de mărimea unei lămâi, lansaţi la aproximativ 30 de metri. Peştii şi-au făcut apariţia după aproximativ 30 de minute. Am prins aproximativ 7-8 bucăţi după care vântul s-a intensificat, exact aşa cum mă aşteptam. Odată cu creştera în viteză a vântului, a scăzut şi modul de prezentare al momelii. Trăsăturile au scăzut dramatic şi am decis că este momentul oportun pentru a schimba lansetele.

Am abandonat pescuitul la match şi am trecul la feeder.

Pentru pescuitul la match am apelat din nou la o combinaţie clasică şi foarte dragă mie, mulineta Carp Expert Feeder cu mărimea de 4000 şi firul Cralusso Prestige Line Feeder Energy cu diametrul de 0.18mm.

M-am decis să pescuit diferit cu fiecare dintre cele două lansete. Astfel, pentru lanseta Rubin Match-Feeder m-am hotărât să probez cârligele EnergoTeam Excalibur Carp Pellet Feeder de mărimea 16 iar pentru ExtremE Match-Feeder cârligele EnergoTeam Excalibur Carp River Feeder. Pentru ambele tipuri de cârlige am folosit firul EnergoTeam Competition Leader cu diametrul de 0.16mm. Contrar numelor cârligelor, am ales aceste cârlige, în primul rând, din pură curiozitate. Folosisem cârlige de această formă în urmă cu foarte mulţi ani, cu foarte mare succes. Culoarea neagră a devenit de foarte mult timp culoarea mea preferată când vine vorba de cârlige deoarece se camuflează extrem de bine, iar cârligele Excalibur ies în evidenţă prin îmbinarea fericită a unei sârme medii cu o greutate foarte scăzută. Prin urmare, în momentul în care momeala este luată de către peşte, acesta nu simte niciun fel de greutate care l-ar putea determina să renunţe la aceasta.

Pentru lanseta Rubin Match-Feeder am folosit o montură cu antitangler Cralusso. Coşuleţele CC reprezintă o noutate a firmei Energofish. Sunt coşuleţe realizate din sârmă neagră, cu ochiuri mari, acest lucru asigurînd o dispersie uniformă a nadei, ele putând fi utilizate atât pentru pescuitul pe lacuri, cât şi pe râuri.

Montura cu antitangler

Pentru lanseta ExtremE Match-Feeder am folosit, în locul momitorului clasic, un Method Feeder Carp Expert. Motivul pentru care am ales acest method feeder este precauţia. Mi-a fost teamă că, prin folosirea coşuleţului EnergoTeam CC şi, implicit, prin introducerea unei cantităţi prea mari de nadă să nu obţin un răspuns negativ din partea peştilor. Prin folosirea method-ului, cantitatea de nadă scade dramatic, odată cu ea scăzând şi riscurile.

Montura cu method feeder

În ceea ce priveşte nada, pentru pescuitul la feeder am vrut să fiu precaut şi să folosesc o combinaţie clasică. Am folosit un kilogram de Benzar Mix Special Feeder la care am adăugat o pungă de Benzar Mix Ice Mix.

Această combinaţie se clasează în Top 5 cele mai bune nade pentru caras pe care le-am folosit vreodată pentru pescuitul la feeder. Nada Special Feeder asigură aportul de particule cu granulaţie medie, foarte atractive pentru caras şi nu numai, iar Ice Mix reprezintă componenta de atractivitate în sezonul rece, precum şi aportul pentru desfacerea corectă şi rapidă a nadei, odată ajunsă pe substrat.

Am decis ca această nadă să nu fie aditivată, în schimb, am ales să folosesc două componente ce nu trebuie să lipsească din arsenalul niciunui pescar care se respectă, Benzar Mix Turbo Lichid Spray Căpşuni Forte şi Benzar Mix Turbo Super Dip Scopex + Polen. De această dată, am dorit să experimentez cu o nadă neaditivată, în schimb, mi-am rezervat dreptul de a o aditiva ori de câte ori aş fi dorit în funcţie de comportamentul peştilor. În urma partidei am constatat că durata dintre trăsături scădea cu până la 50%, după ce foloseam, fie spray-ul, fie dip-ul, separat sau împreună.

De acasă plecasem pregătit, însă am aflat de la administratorul lacului că deocamdată populase numai cu caraşi, crapul urmând să sosească zilele următoare. Porumbul Carp Expert Bait Corn Căpşuni şi, noutatea, EnergoTeam Carp Hunter Natur păreau a fi inutile. Cu toate aceseta, am încercat noul porumb EnergoTeam Carp Hunter Natur doar din pură curiozitate. Cred că este inutil să vă spun că la aproximativ 3 minute după lansare am avut prima trăsătură care s-a finalizat cu ruperea forfacului. Am dorit să schimb forfacul şi să folosesc unul mai gros, însă, abia revenit de la un concurs de pescuit, am constatat că cel mai gros fir pe care îl aveam la mine era unul de 0.12mm. Am pus un alt forfact cu fir EnergoTeam Competition Leader de 0.16mm. Am lansat din nou şi a urmat o nouă trăsătură, un scurt drill. Frâna fiind mai liberă, firul a ajuns până în poziţia unde era oprit în clipsul mulinetei şi forfacul a cedat. Abia după aceea am aflat că, deşi nu populase cu crapi, mai avea câţiva amuri din anul trecut. Din nefericire, alte prezentări de crapi nu am mai avut.

Pe parcursul zilei, secretul prinzător a fost acela de a roti mereu momelile de pe cârlig. Astfel am prins atât cu râme cât şi cu pinky.

De departe, însă, cea mai prinzătoare momeală a fost un Puffi Carp Expert Honey pe cârlig, urmat de un vierme alb şi cârligul îngropat în nada de pe method feeder.

După aproximativ 3 ore de pescuit, captura este extrem de mulţumitoare. Cu siguranţă, voi reveni cu forţe proaspete.

În mod normal, acum aş prezenta câteva concluzii ale acestei partide, însă prea multe lucruri nu pot fi spuse, exceptând faptul că Rubin Match–Feeder rămâne în continuare nestemata familiei Energofish, iar lanseta ExtremE Match-Feeder este pur şi simplu impresionantă. Este noua mea preferată!

Criteriu Rubin Match-Feeder ExtremE Match-Feeder
Lungime (m) 3,60 3,90
Lungime transport (cm) 127 137
Segmente match 3 3
Segmente feeder 3+3 3+3
Vărfuri feeder 3 3
Putere match ~5-20g ~5-20g
Putere feeder Medium Medium
*Acţiune match Progresivă (spre semiparabolică) Progresivă (spre semiparabolică)
*Acţiune feeder Progresivă (accente de rapidă) Progresivă (accente de rapidă)
Blank IM7 IM8
Greutate ~235g ~280g
*Rating personal * * * * * * * * *

*Aprecieri personale.

Set Momitoare Method Feeder CE
29.00 lei
CARLIGE FEEDER EXCALIBUR RIVER FEEDER
8.00 lei
Carlige Excalibur Carp Classic NS
8.00 lei
Fir Cralusso Match Sinking Prestige
29.00 lei
Nada Benzar Mix 1 kg
11.50 lei
Cralusso Tub Antinod cu Agrafa Hook
10.00 lei
Fir Cralusso Feeder Prestige
31.00 lei
Nada Benzar Ice Mix
8.20 lei
Waggler Benzar Green Match
51.00 lei
Wizard MTX Predator Net
Publicat: 2023. octombrie 17. | Sursa: Dániel Őze | Test

Aparitia unui sortiment de mincioguri incadrate in categoria premium apare ca o necesitate pentru doua mari categorii de pescari: pasionatii pescuitului la rapitori si pasionatii pescuitului din barca. Produsele Wizard sunt un sinonim al calitatii, iar cele trei modele poarta numele de Street 1000, Street 1150 si Predator Boat. Utilizarea carbonului MXT are doua mari avantaje: Greutate redusa si rigiditate mare. Sunt usor de utilizat si foarte rezistente la capturi de talie...

Se prezintă setul CXP Digital Combo
Publicat: 2018. martie 21. | Sursa: Halmos Mihaly | Test

Nu încape îndoială că, baza echipamentelor unui pescar de crap este un rod-pod de încredere, care face față oricărei situații. Fiindcă și eu sunt adeptul acestei abordări am constatat cu mare plăcere, că suportul de bețe cu trei picioare utilizat de către mine de atâția ani, CXP Deluxe, a căpătat loc în setul Digital Combo. Oricine a urmărit scrierile mele până acum a observat cu siguranță rod-podul, care a fost o prezență constantă în articole, în cele mai...

Warrior Cranck - vobler în agăţături
Publicat: 2015. octombrie 28. | Sursa: WSB | Test

  Pot să spun că Warrior Crank, de la Salmo, este voblerul meu preferat la pescuitul ştiucii în ape de până la 1,5 m, în unele cazuri, chiar şi 2 metri adâncime. Este un vobler mare, atrăgător şi foarte uşor mânuit.      De ce-mi place Warrior Crank atât de mult?! - mărimea este întotdeauna un atu în pescuitul ştiucii; - vibraţia acestui vobler este ceva ieşit din comun, având o acţiune pe care n-am mai...

Testul extrem al lansetelor match
Publicat: 2012. august 15. | Sursa: Mureşan Radu-Dan | Test

Îmi amintesc cu nostalgie prima mea lanseta match pentru sheffield. Avea o lungime de 4,2 metri, era din carbon ranforsat cu kevlar, grea, rigidă şi destul de nepractică. Atât de rigidă şi de nepractică încât, de nenumărate ori, am folosit-o pentru a pescui la feeder. Încă o mai păstrez, ca o amintire a ceea ce erau odinioară aceste lansete şi ce sunt azi. Din păcate, odată cu evoluţia tehnologiilor de construcţie a lansetelor, mulţi pescari,...

Anatomia unei lansete – Skeet Reese Shaky Head / Senko Spinning
Publicat: 2012. februarie 14. | Sursa: Doru Someşan | Test

Model: WMESRMSH72S1 Brand: Wright & McGill Length: 7'2" (2,19 cm) Pieces: 1 Line: 6-15lb (2,7-6,8 kg) Lure Weight: 1/8 – 3/8 (3,5-10,5 grame) Power: Medium Light Action: Fast Am câştigat acest băţ în 16 octombrie 2011 la etapa a 5-a a Campionatului Naţional de Spinning, Divizia Master, Cupa Energofish-WSB. La prima vedere, un băţ uşor, blând pe vârf, cu inele foarte mici şi cam multe. Scuturat rapid de câteva ori în mână, părea că se...

Testul lansetelor feeder II
Publicat: 2011. decembrie 30. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

Demersul nostru de a vă prezenta gama lansetelor match, picker şi feeder a ajuns la final. Ceea ce a început ca o idee destul de greu de realizat datorită necesităţii unor condiţii speciale s-a concretizat într-un demers unicat în ţara noastră atât în ceea ce priveşte lansetele de match cât şi cele feeder şi picker. Pentru că în viaţă, atunci când faci un lucru bun trebuie să fii consecvent şi perseverent, la fel ca şi în...

Testul lansetelor feeder - partea I
Publicat: 2011. decembrie 20. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

Demersul început cu ceva timp în urmă de a vă prezenta gama lansetelor match, pentru început, apoi picker, continuă acum cu prezentarea în două părţi a gamei lansetelor feeder. Fără a inventa teste noi si, poate, inutile, vom continua în aceeaşi direcţie pe care am mers atunci când am testat lansetele match şi picker. Astfel, la fel ca şi înainte vom testa acţiunea lansetei, folosind o greutate etalon de 250 g precum şi...

Testul lansetelor picker
Publicat: 2011. decembrie 07. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

În urmă cu ceva timp am început, împreună cu multiplul campion naţional Zsolt Benzar, un demers de testare şi de prezentare pentru publicul larg a gamei lansetelor din familia Energofish. În primul articol am încercat să realizăm o prezentare a lansetelor de match, mai exact detalii precum acţiunea lansetei precum şi distanţa de lansare a fiecărei lansete în parte cu o singură plută de un singur gramaj (chiar dacă pluta depăşea greutatea...

Testul lansetelor match
Publicat: 2011. noiembrie 28. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Test

Abia revenit de la o partidă de pescuit în care tocmai testasem o altă noutate marca Energofish, în timp ce îmi verificam emailul vad un mesaj de la multiplul campion naţional Zsolt Benzar. Mesajul suna cam aşa „Salut, am o idee de articol în care nu trebuie să prinzi peşti". Primul meu gând a fost acela că articolele mele sunt aşa de slabe încât voi fi pus să testez macete sau îmbrăcăminte. Citind în continuare...

Cu Rechinul pe Mureș
Publicat: 2009. iunie 26. | Sursa: Bogdan Leu | Test

Vedetele incontestabile ale recentei ediţii a CM al Cluburilor de la Madunice (Slovacia) au fost fără discuţie plutele Cralusso, în variantele Torpedo şi Shark, ultimul model – producţie 2009. Asta pentru că sunt cele mai adecvate pescuitului pe râu sau pe canalele cu curent, fie că e vorba despre un pescuit la reţinut, cu pluta blocată în curent – Cralusso Torpedo, sau cu pluta „la curs încet" – Cralusso Shark. Întors de la...