LANSETA WIZARD SAMURAI SPIN
Descriere produs

Vârful de lance al lansetelor de pescuit Wizard, ce merită văzute mai deaproape! Din prima se observă că, lansetele Wizard Samurai Spin pot fi împărțite pe două categorii! Una din ele este cu vârf plin. Caracterizat prin faptul că dispun de vârf din carbon plin, care face posibilă o prezentare foarte sensibilă a nălucilor. Pe lângă asta putem folosi momeli artificiale foarte mici cu cele mai subțiri fire de pescuit. Experiența partidelor de pescuit test au demonstrat că, chiar și dintr-o "apă moartă" pot fi păcăliți peștii prădători dacă folosim momeala corespunzătoare. Iar acest lucru generează întotdeauna scăderea dimensiunii. Cea mai moale variantă este de 0,5-5 g!!! Aceasta înseamnă că putem prezenta și ține sub control mișcarea chiar și a unei năluci de doar de 2 cm. Varianta cea mai lungă și cu cea mai mare putere de lansare este de 240 și respectiv 2-8 g! Aceste lansete, pe lângă faptul că sunt foarte sensibile, sunt foarte rezistente și țepene și au o acțiune de tipul A. Deci chiar și în drilul cu exemplare mai mari de răpitori vom face față. Cu această variantă, cea mai lungă, am reușit să capturăm și exemplare de șalăi de 4-5 kg!!! Și de multe ori s-a adeverit că, răpitorii mari nu doresc întotdeauna momelile mari! Să folosim fir de nanofil, respectiv împletit foarte subțire. Dar întradevăr de doar câteva kilograme putere, căci cu firele mai groase își pierde sensibilitatea și oricum nu își au rostul. Cealaltă variantă, „clasică", este cu vârful tubular. Are rezistență mare, însă suplă, subțire, care este recomandată mai ales pescuitului cu gume, dar pot fi foarte bine prezentate cu ea și woblere și oscilante. Dispune de acțiune B, deci în timpul drilului forța ce acționează asupra bățului se așează sub forma unei parabole. La această variantă ne întâlnim deja cu greutăți de lansare mai serioase, pe lângă faptul că greutatea lansetei nu crește semnificativ. Este de ajuns dacă ne uităm la varianta de 240 și 7-35 g greutate de lansare, care are doar 160 g!!! Cu o mulinetă corespunzătoare ei putem crea un echipament cu care spiningul devine o plăcere. Centrul de greutate este de asemenea important, însă ce este ușor, acela este ușor. Suportă bine firele împletite de 0,10-0,12 și monofilamentele de 0,22 mm. Astfel pot fi scoase cu ea chiar și exemplare mai răsărite, ba chiar și somni mai mici. Iar din știucă, șalău nu există limită superioară! Caracteristici comune: - Șirul de inele Este important de menționat șirul de inele ce au fost montate pe Samurai Spin. Sunt montate inele K făcute pe modelul Fuji, care previn ca firul să se învârte pe inele și astfel să se rupă. Alcăturiea inelelor de vârf este astfel făcut încât la momentul lansării firul eventual răsucit pe inel să se alunece de pe inel și astfel nu vom avea neplăcerea ca firul principal să se rupă în momentul lansării! Talpa lor nu se îndoaie iar căptușeala este de calitate superioară! - Mâner-Mandrină Mânerul modern din două părți conferă confort. Asigură o priză sigură și în același timp ajută la reducerea greutății. Partea superioară din duplon ne poate fi de folos la pescuiturile pe timp de iarnă, căci este mult mai cald, decât mânerul din plută. Partea superioară a mandrinei este încorporat în mâner, prin rotirea acesteia putem strânge mulineta de lansetă. Din punctul de vedere al comodității nu este tot una cât de lungă este mânerul unei lansete! De aceea, pentru o mai bună alegere, acum vă prezint și tipurile de mărimi: 180 cm 0,5-5 g: 34 cm 180 cm 2-8 g: 37 cm 180 cm 3-15 g: 38 cm 210 cm 0,5-5 g: 38 cm 210 cm 2-8 g: 40 cm 210 cm 7-35 g: 47 cm 240 cm 2-8 g: 42 cm 240 cm 7-35 g: 47 cm 270 cm: 5-25 g: 49 cm Acestea sunt distanțele de la capătul inferior al lansetei până la mânerul superior, cu mandrina aflată în poziția de bază! Materialul Materialul este IM9 carbon. Mai nou ne întâlnim mai rar cu acest tip de material, deși merită toată atenția noastră! Ușurința și fermitatea lansetei ne aduce aminte de lansetele de top, nemaivorbind de faptul că deține o rezervă uriașă de energie. Însă cu cât crește numărul de IM la o lansetă, cu atât mai mult trebuie să avem grijă de ea, pentru că tolerează mai puțin loviturile și acțiunile mecanice asupra sa, deoarece materialul de construcție conține în procent mai mare carbon, decât un IM7, spre exemplu. Fiecare lansetă dispune de inel de agățare al cârligului nălucii. Și nu este vorba de inel micuț, rabatabil! Dispune de un inel fix, în care nu se agață firul de pescuit, în schimb cârligul nălucii stă ferm. Însumând toate acestea Wizard Samurai Spinnel este o lansetă de spining excepțională, a cărei gamă largă de lungimi și greutate de lansare, face ca oricine să-și poată găsi lanseta potrivită, indiferent dacă este un pescar de spining începător sau de competiție. Vă dorim multe driluri spectaculoase!



Cod Pret recomandat lungime numar elemente greutate lansare lungime transport greutate
13187-212 Lanseta Wizard Samurai Spin 2,10m 7-35gr 200.00 RON 210 cm27-35 g112 cm125 g
13187-213 LANSETA WIZARD SAMURAI SPIN RANGE 2.10M 15-65G There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 192.00 RON 210 cm215-65 g112 cm149 g
13187-214 LANSETA WIZARD SAMURAI SPIN RANGE 2.10M 25-90G There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 233.00 RON 210 cm225-90 g112 cm155 g
13187-240 Lanseta Wizard Samurai Spin 2,40m 2-8gr There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 221.00 RON 240 cm22-8 g127 cm120 g
13187-242 LANSETA WIZARD SAMURAI SPIN RANGE 2.40M 15-65G 239.00 RON 240 cm215-65 g127 cm174 g
13187-243 LANSETA WIZARD SAMURAI SPIN RANGE 2.40M 25-90G There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 253.00 RON 240 cm225-90 g127 cm181 g
13187-271 LANSETA WIZARD SAMURAI SPIN RANGE 2.70M 15-65G There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 260.00 RON 270 cm215-65 g142 cm142 cm
13187-272 LANSETA WIZARD SAMURAI SPIN RANGE 2.70M 25-90G There is no unique product image for this product version, so the main product image is displayed. 274.00 RON 270 cm225-90 g142 cm219 g


Lanseta Bokor Spin
202.00 lei
Lanseta BOKOR Micro Jig
246.00 lei
Lanseta Et Wizard Classic Jig
152.00 lei
Lanseta Wizard Drop Shot
157.00 lei
LANSETA KAMASAKI SUPER SPIN NEW
46.50 lei
Nu sunt articole asociate produsului
Energofish magazin - 2019 ianuarie
Publicat: 2019. ianuarie 31.