Toamna pe râu cu Power Feeder
Publicat: 2011. februarie 18. | Sursa: Radu Mureșan | Articol
Aşa cum afirmam în articolul anterior, odată cu sosirea toamnei şi cu răcirea vremii, mulţi pescari abandonează lacurile şi îşi concentrează tot mai mult atenţia pe râuri. După o partidă nu foarte reuşită pe un lac, am decis să mă alătur şi eu majorităţii pescarilor şi să iau calea râurilor.
Alegerea evidentă pentru mine a fost râul Someş undeva în judeţul Sălaj. Trebuie să menţionez că iniţierea mea ca şi pescar s-a realizat pe acest râu minunat, în urmă cu aproximativ 15 ani. De atunci acest râu a văzut şi a trecut prin multe bune dar mai ales rele. Din nefericire în ultimii ani a fost intens supus unor poluări succesive, iar acum este în plin proces de refacere, aşadar avea să fie pentru mine o partidă cu destul de multe necunoscute.
Dimineața de noiembrie pe Someș
Plănuiam această partidă de ceva vreme, iar acum am avut atat ocazia cât şi pretextul de a ma reîntoarce în locurile atât de dragi mie. Pretextul acestei partide a fost lanseta Power Feeder 150 cu lungimea de 3.90m pe care vroiam să o supun unui test mai serios în ape mai serioase. Lanseta este construită din carbom IM 8 cu inserţii de kevlar, este formată din trei tronsoane şi trei varfuri, fiecare cu rigiditate diferită, astfel varful roşu este cel mai rigid, cel verde închis este de rigiditate medie, iar cel verde deschis este cel mai puţin rigid. Locul în care am ales sa pescuiesc era unul cu totul nou pentru mine, nu este unul cu o lăţime considerabilă, astfel, Someşul aici este îngust si destul de adânc, locul efectiv în care am pescuit avea o adâncime de aproximativ 4 metri.
Lanseta a fost echipată cu o mulinetă din gama Carp Expert Feeder cu mărimea de 5000 dotată cu un fir Carp Expert Feeder Sinking cu diametrul de 0.20. Deoarece nu cunoşteam locul, dar cunoşteam cu aproximaţie comportamentul peştilor din această zonă, am ales să pescuiesc cu un coşuleţ feeder de 50 de grame, rotund, marca Energofish, pus direct pe firul principal, iar ca opritor am folosit o mărgea de cauciuc, iar legătura dintre linia principală şi forfac a fost realizată cu un antirăsucitoro RollinX Marut numărul 14. în ceea ce priveşte forfacul, aici alegerea s-a dovedit una foarte dificilă. Deoarece din experienţele din anii trecuţi ştiam că peştii din acest râu nu vin întotdeauna pe nadă, deci pe feeder, ci preferă să păstreze o distanţă de siguranţă, am ales un forfac de 80 de cm marca Cralusso Hooklenght Line cu diametrul de 0.10 iar ca şi cârlig am ales un Drennan Carbon Feeder numărul 16.
Nada aleasă pentru această partidă a constat dintr-un amestec de 1 kilogram de Benzar Mix Special Feeder + 1 kilogram Benzar Mix Clean la care am adăugat circa 400 grame de Benzar Mix TTX şi aceeaşi cantitate de Benzar Mix Caşcaval.
Nada folosită pentru această partidă
Motivele pentru care a fost aleasă această nadă sunt mai multe. Un prim motiv este acela al populaţiei piscicole din acest râu. Astfel, ştiam că aici sunt şanse să prind mai multe specii de peşti precum scobar, mreană, clean, cosac cu bot turtit sau ochioasă cum mai este cunoscut acest peşte, caras, crap, morunaş, etc. Astfel am ales nada de Clean pentru eventualul clean care îşi putea face prezenţa, Special Feeder pentru aroma sa dulce care avea ca şi principală proprietate să atragă peşti precum morunaşul, ochioasa, carasul sau crapul iar Caşcavalul se adresa în primul rând scobarului şi mrenei.
Nădirea de început a fost realizată prin lansarea a circa 15 cosuleţe de nadă în locul în care urma să pescuiesc, acest lucru fiind extrem de util din două puncte de vedere. Pe de o parte nadim locul, fără a fi nevoie de lansarea bulgărilor cu mâna sau praştia, iar pe de altă parte lansările succesive ne ajută în a determina configuraţia substratului şi pentru a cunoaşte locul în care urma să se aşeze coşuleţul feeder, deci locul în care urma să pescuim efectiv.
Lanseta Power Feeder în poziție de așteptare
Prima muşcătură a sosit la circa 5 minute după lansare si avea să fie un scobar perfect.
Deoarece foloseam un forfac subțire, am ales săa aduc peștii în minciog
Un scobar de Someș
Deşi peştii erau prezenţi pe vadul nădit, trăsăturile evidente erau destul de rare, în schimb am observat un număr destul de mare de muşcături false sau „ciupituri". Astfel am conluzionat că fie peştii se loveau de fir fie intrau şi se hrăneau pe coşuleţul cu nadă. Astfel am decis o schimbare de tactică. Nada a fost umectată puţin mai tare pentru a deveni mai colantă, iar forfacul a fost scurtat la circa 20-25 de centimetri, cârligul şi firul fiind aceleaşi.
Cei doi viermi roșii, lanseta și mulineta Carp Expert s-au completat perfect
Mușcătura a venit imediat și un nou scobar poză pentru mine
După acest peşte am continuat cu 3 viermi roşii pe cârlig, rezultatul fiind o mică ochiasă.
O mică ochioasă nu a putut rezista celor viermi roșii
La scurt timp m-am văzut pus în faţa unei dileme. Am observat că atunci când am folosit forfacul lung trăsăturile erau destul de rare însă în majoritatea cazurilor scobarii erau cei care se interesau de momeală. Folosind forfacul scurt, primii peşti care luau momeala erau ochioasele, astfel eram în dilemă, să aştept mai mult timp scobarii sau să mă axez pe ochioase. Alegerea a fost de a continua pescuitul cu forfacul scurt sacrificând dimensiunea peştilor pentru numărul lor.
Am decis să încerc o selectare a peştilor cu ajutorul momelii, astfel am optat pentru o combinaţie de 4-5 viermi pe cârlig.
4 viermi s-au dovedit a fi o alegere bună
O mușcătură la combinația de 4 viermi

Un nou scobar era pe mal
Muşcăturile au continuat să se succeadă cu repeziciune, captura finală fiind una peste aşteptări
Poză de grup cu peștii care au fost eliberați la final

La final se impun câteva reflecţii asupra partidei. În ceea ce priveşte lanseta Power Feeder cu lungimea de 3.90, aceasta s-a comportat exemplar. Deşi am ales să folosesc varful roşu, adică cel mai rigid, acest lucru nu m-a împiedicat să observ şi cele mai fine şi mai timide trăsături de scobar sau de ochioasă iar lanseurile cu coşuleţul de 50 de grame nu au pus niciun fel de probleme lansetei. Nada folosită s-a dovedit a fi excelentă, cale pe care doresc să-i mulţumesc campionului Adi Petrişor pentru sugestii, a acţionat imediat, atrăgând peştii pe vadul nădit. Deşi la început am ales o nadă cu desfacere rapidă, doar prin simpla umectare mai puternică, am obţinut o nadă mai colantă, care s-a dovedit excelentă pentru această zi. Firul Cralusso Hooklenght Line cu diametrul de 0.10 şi-a dovedit din nou abilităţile, ajutându-mă să aduc la mal toţi peştii înţepaţi.
Per total s-a dovedit a fi o zi productivă, partida atingându-şi scopul doar cu ajutorul unei lansete perfect echilibrată şi perfect pretabilă condiţiilor date, dar şi datorită nadei de o calitate foarte bună la un preţ accesibil oricui.
P.S. Demn de menţionat este faptul că pescarii care pescuiau alături de mine, foloseau doar feedere cu unul sau două cârlige, lucru extrem de îmbucurător, având în vedere că până acum doi ani se foloseau doar barbarele momitoare cu 6 cârlige, altfel cunoscute ca „bombe" sau „arici".
Nada Benzar Mix 1 kg
11.50 lei
Seria de lansete multifunctionala MAX
Publicat: 2024. octombrie 29. | Sursa: Szabo Attila | Articol

Modelul Carp Expert Double Tip - prima versiune - a devenit una dintre cele mai populare lansete prin simplul fapt ca, prin intermediul unui singur cotor si cu doua varfuri avem, practic, doua lansete: una de crap si una de feeder. Cu modelul Max2, proaspat lansat pe piata, am facut doua partide de pescuit diferite in doua zile. Una la feeder, la peste de talie mica si peste doua zile pe acelasi rau, cu capturi de talie mult mai mare.  Inceputul acestui articol ma gaseste utilizand...

Plase PVA reînnoite în gama Carp Expert
Publicat: 2024. mai 01. | Sursa: Attila Szabó | Articol

Produsele PVA au deja o istorie de cateva decenii in pescuitul specializat la crap si nu reprezinta o noutate absoluta. Eficienta nadirii cu cantitati mici de mix si intr-o zona foarte concentrata a ramas extrem de populara in randul pescarilor autohtoni de crap. Inclusiv in oferta Carp Expert produsele PVA au o istorie in derulare si am decis sa aliniem sortimentul cu noile tehnologii de productie, folosindu-ne de cele mai inovatoare atribute ale acestui material super ajutator. Asa a luat...

Unice, Trendy si Prinzatoare - Noile culori Salmo: FWS si LBS
Publicat: 2024. martie 14. | Sursa: Dániel Őze | Articol

Colaborarea dintre consultantii Energofish din Ungaria si Romania in materie de naluci s-a materializat prin lansarea de catre Salmo a doua noi culori unice, care nu au mai existat pana acum in portofoliul companiei poloneze. Specificatiile acestor culori au fost trasate de catre pescari de spinning din Ardeal, dar si de pasionati care obisnuiesc sa pescuiasca pe cursul Dunarii si al marilor rauri autohtone la avat, somn si salau si stiuca. Totodata, aceste doua culori au fost de...

Wizard - Edge Spin - Rapide, puternice si cu multiple aplicatii
Publicat: 2023. august 22. | Sursa: Dániel Őze | Articol

Pescuitul rapitorilor cu naluci este o tehnica nu doar spectaculoasa, ci extrem de activa iar utilizarea unei lansete potrivite speciei pe care o tintim este vitala. Din acest motiv, lanseta universala pentru pescuitul rapitorilor ramane un mit si tot din acest motiv am realizat intreaga familie Wizard Edge: fiecare model, specific fiecarui stil. Lansetele Wizard Edge - 3 Lungimi diferite, fiecare cu cate trei puteri diferite Pe langa actiunea Extra Fast, trebuie mentionat...

Pescuit la method pe ape reci
Publicat: 2020. februarie 21. | Sursa: Szabó Bence | Articol

  Odată cu apariția iernii, au apărut schimbări semnificative și pe marginea apelor, deoarece coroanele copacilor au devenit mai subțiri și activitatea peștilor se diminuează, avem o misiune tot mai grea dacă dorim să facem o partidă de pescuit bună. Micile lucruri care sunt mai puțin importante vara devin mai valoroase în acest sezon. Acestea includ, dar nu se limitează doar la: tipul cârligului, dimensiunea cârligului, felul în care sunt oferite momelile și textura...

Aromele de vară preferate de mine
Publicat: 2019. iulie 15. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Cu aproximativ o jumătate de an în urmă, când iarna era încă în plină desfășurare, am prezentat aromele pe care le folosesc în timpul pescuitului pe apă rece. La acea vreme, au fost făcute mai multe cereri de a face același lucru cu aromele pe care le folosesc în apele în încălzire, deoarece sezonul real de pescuit este cel de vară. Din moment ce încerc să satisfac toate aceste cereri, iată o scriere despre aromele folosite de mine pe ape încălzite! Deci, să vedem...

Cheburashka, așa cum îl cunosc pescarii
Publicat: 2019. iulie 04. | Sursa: Lukacsi Bela | Articol

  Dacă cineva se uită la istoria cseburashka pe Wikipedia, de la început va intra în subiect astfel: Așa arată la exterior: o figurină maro de pluș, cu ochi uriași, cu urechi de dimensiunea asemănătoare al capului, care merge pe picioarele din spate. O figurină cunoscută din benzile de desene animat. Atunci ce este Cheburashka?        Desigur, cseburashka a devenit faimos prin figurina de poveste, numele său tot mai cunoscut printre pescari l-a primit după...

De 8 X pe drumul dezvoltării
Publicat: 2019. mai 27. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În cazul nostru, cele 8 X din titlu nu înseamnă trecerea la vârsta de optzeci de ani, ci la dezvoltarea firelor împletite. Pe deoparte, mă ocup și de dezvoltarea produselor, așa că știu destul de bine acest colț al pieței produselor de pescuit, am o vedere bună asupra ofertelor curente. Dezvoltarea firelor împletite recent s-a încetit puțin, însă dezvoltarea lentă nu este deloc o stagnare pe loc, așa că acum a sosit timpul pentru schimbare.     Nu spun...

Plătici și carași la match
Publicat: 2019. mai 06. | Sursa: Frankó Zoltán | Articol

  Este primăvară, vremea în încălzire atrage peștii în zonele mai puțin adânci ale lacurilor, ale belților, a canalelor. Aici sunt mai multe surse de hrană, fac plajă, se pregătesc pentru depunerea icrelor. Primăvara devreme este o adevărată oportunitate pentru pescuitul la plută. Cu un echipament bun de match pot fi prinși atât plăticile, carașii și chiar crapii. Dar ce este necesar pentru asta? Despre aceasta veți afla în acest articol care a fost inspirat de...

MARCA SONIK LA ENERGOFISH !!!
Publicat: 2019. martie 26. | Sursa: Energo Team | Articol

Dragi clienți! Vă atragem atenția asupra mărcii britanice Sonik Sports, a carei produse se regăsesc și in oferta Energofish.  Sonik Sport Ltd. este o companie dinamică, aflată mereu în dezvoltare, cu echipamente de pescuit unice. Scopul companiei este de a produce produse care să permită pescarilor să obțină avantaje deosebite pe malul apei, la un preț acceptabil.  Compania a fost fondată în 2008 de Ian McCormack, fost director comercialal Hardy &Grays Limited,...

PESCUITUL DE IARNĂ ȘI PRIMĂVARĂ LA PEȘTI MARI
Publicat: 2019. martie 05. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Odată cu venirea iernii, majoritatea pescarilor își agață husa de lansete pe cuier, deoarece temperatura ce se apropie tot mai mult de zero grade,vântul puternic, uneori de intensitate mare, cu precipitații abundente sub formă de ninsoare pot fi cauze ce țin departe pescarul de apă. Sunt însă și fanatici, în bunul sens al cuvântului, care nici în aceste condiții nu se pot abține, ba chiar mai mult speră în câte un crap mai măricel, și binențeles toate acestea cu...

Putere și armonie
Publicat: 2018. decembrie 12. | Sursa: Bokor Károly | Articol

De patru ani deja că folosesc echipamentele Bokor Spin în mod constant cu o experiență bogată în privința capturilor. În această privință, aș dori să menționez calitățile bune ale lansetelor. Nu ascund un lucru, și anume că vreau să vă fac chef pentru folosirea lor. În primul rând, pentru că sunt foarte utilizabile în mod universal, toate componentele echipamentului sunt puternice de la lansetă până la capătul firului, funcționând sigure. Degeaba este o...

Un vis devenit realitate
Publicat: 2018. noiembrie 23. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Una dintre problemele cele mai preocupante pentru majoritatea pescarilor de feeder este cum să prindă crap foarte mare. După experiența mea personală, doi factori joacă rol decisiv în capturarea crapului capital, dintre care unul este locația, iar celălalt este pregătirea. Este important de reținut că prin pești capitali nu mă refer la exemplarele de 10, dar nici măcar cele de 15 kilograme, deoarece acestea sunt prezente în fiecare al doilea lac intens populat în număr de...

Scurt și la obiect
Publicat: 2018. octombrie 31. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În prezent lansetele scurte sunt tot mai populare, în special în cazul partidelor de pescuit din barcă, dar mulți pescari de spining le preferă la pescuitul de pe mal, datorită lungimii scurte aceste lansete având o fiabilitate mai bună. Nu este o coincidență că marca L & K a fost prezentă pe piață cu lansete scurte, dar acum, după o lungă dezvoltare, va fi disponibilă un băț care va atrage atenția multor pescari de spining, mai ales dacă îl vor încerca. Cum...

Salmo Fury Pop năluca șmecheră
Publicat: 2018. octombrie 08. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În zilele prezente, suntem invadați cu momeli speciale, printre care sunt la care folosind o tehnică specială le putem face și mai prinzătoare. Există dintre acestea care sunt două într-una, adică sunt compatibile la două tehnici. Salmo Fury Pop prin versatilitatea sa poate fi clasificată în această categorie.   Un lucru este cert, este o momeală șmecheră. Ne-am putut deja obișnui că firma Salmo nu lansează pe piață momeli simple, dintr-un punct de...

Strune Wizard pentru sezonul la răpitori
Publicat: 2018. august 27. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Încet dar sigur vine și luna octombrie, pe nesimțite trecem din vară în toamnă. Apele în răcire ne vor oferi tot mai multe posibilăți de pescuit la peștii răpitori, fiecare după prefeințele, alegând pescuitul cu peștișori vii la plută, fie tehnica mai plină de acțiune, spinningul. În multitudinea de metode de pescuit la răpitori un lucru însă nu s-a schimbat. Și acum, așa cum ne-am obișnuit deja, vom avea nevoie de o strună sigură, pe care nu-l vor reteza ori...

Vă prezentăm peleții halibut solubili de la Benzar
Publicat: 2018. august 15. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Seria de noutăți prezentate în ultima perioadă continuă cu peletele Benzar Black Halibut. Aceste produse sunt cele mai noi tipuri de granule pe bază de cereale, din gama produselor populare miilor de pescari, și sunt alegerea perfectă pentru iubitorii de orice metodă, deoarece pot fi folosite în multe feluri. Ce merită să știți despre aceste produse? Din această scriere veți afla și acest lucru! Printre produsele noastre se pot găsi o serie de pelete ce au...

Campion la 12 ani
Publicat: 2018. iulie 31. | Sursa: Ujvári Krisztián | Articol

Anul acesta, în data de 28-29 iulie, s-a organizat de către AGVPS la Săcălășeni (Maramureș) finala de campionat național de pescuit staționar pe mai multe categorii. La categoria băieți U-15 a participat și fiul meu, Ujvari Ákos-Zsólt. În câteva cuvinte aș aminti despre strategia și echipamentul folosit de către fiul meu la acest campionat. Peștii predominanți în lacul de la Săcălășeni sunt carașii, pe lângă care se mai poate prinde aici crap, babușcă,...

Avertizoarele electrice: CXP Brenta
Publicat: 2018. iulie 13. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

  În seria noastră de articole despre prezentarea avertizoarelor noastre electrice am ajuns la CXP Brenta de data aceasta. Între avertizoarele radio prevăzute și cu senzor de lumină, acesta se remarcă pe lângă design-ul său, prin manevrabilitatea și versatilitatea simplă. Există o mulțime de argumente pentru folosirea lui, astfel încât ați putea dori să aflați mai multe despre probabil cel mai de iubit avertizor rezistent la ploaie din gama Carp Expert....

Să avem curaj să lansăm departe
Publicat: 2018. iunie 20. | Sursa: Nagy Levente | Articol

Orice pescar de crap începător se va lovi până la urmă de "baremul distanțelor mari", peste care, dacă dorește să devină un pescar bine format, va trebui să-l treacă. Nu demult am auzit o zicală "Cel mai ușor de prins peștele este acolo unde chiar se află, se hrănește". Întradevăr acesta este adevărat, și nu este nici o problemă, dacă acei pești se găsesc în apropierea malului, la o distanță accesibilă din punct de vedere al pescarului. Dar ce este...

Mărunțișuri din pelete
Publicat: 2018. iunie 06. | Sursa: Frankó Zoltán | Articol

Tehnica de pescuit method feeder deja se aproprie de granițele pescuitului la crap cu boilies, însă mie îmi stă mult mai aproape o tehnică de pescuit fină, la distanțe mai apropiate, cu un pescuit precis, în care cu o nădire precisă strângem tot mai mulți pești în jurul cârligului și pe care îi prindem sub forma unor carași, plătici și crapi frumoși. Pe parcursul expoziției din această primăvară am constatat cu stupoare cât de greu este să convingem pescarii de...

Avertizoarele noastre electrice: CXP TEVERE
Publicat: 2018. mai 30. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Setul de avertizoare CXP este folosit deja de mulți pescari mulțumiți de acest produs iar din această gamă astăzi vă voi prezenta Tevere-ul. Acest model de avertizoare a primit un exterior modern, rezistent la ploaie iar în ce privește categoria calitate-preț se situează în categoria de mijloc. Seturile pentru două, trei sau patru lansete dispun de receptoare sensibile pentru ca trăsătura să fie sesizabilă și fără probleme chiar și în cazurile de lansări de până la...

Cârlige din Japonia
Publicat: 2018. mai 08. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Punctul cel mai crucial al pescuitului – indiferent de ce metodă vorbim – este tipul de cârlig folosit, mărimea acestuia, categoria, dar înainte de toate calitatea lui. Pe seama cârligului stă succesul în pescuit, nu este de mirare, dacă pescarul încearcă să folosească întotdeauna, în orice împrejurare cel mai adecvat, cel mai perfect cârlig. În ultimele decenii centrul de producere al cârligelor a devenit Japonia, și cred că nimeni nu se miră dece. Precum în cazul...

Cuda și pentru zilele obișnuite
Publicat: 2018. aprilie 10. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

Aș dori să vă prezint câteva cuțite și accesorile acestora, care sunt speciale nu doar în domeniul curățării peștilor, dar pot fi tot atât de bine folosite și în bucătărie sau pe malul apei. Aceste produse sunt fabricate de firma americană Cuda, produse care sunt, de asemenea, utilizate cu satisfacție și în industria prelucrării peștelui. Iată, oferta zilei de azi, adică aceste produse voi încerca să vi le prezint. De ce sunt fantastice produsele Cuda?...

La limita ruperii unei lansete: la ce este capabil Solid Spin?
Publicat: 2018. februarie 20. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Testul lansetei de spining Solid Spin a avut loc în ultima lună a anului. Deoarece testarea limitelor performanței unui băț de carbon nu sunt prea umane în vecinătatea punctului de îngheț, am așteptat ziua în care temperatura aerului a crescut puțin peste 10 grade. Specialitatea bățului este caracterul "industrictibil" al materialului solid din carbon și, la fel precum alții, am fost și eu curios cel mai mult de aflarea punctului critic și de aflarea limitelor...

La method iarna? Și încă cum!
Publicat: 2018. ianuarie 03. | Sursa: Szabó Bence | Articol

„Ce este bun în faptul, că toată ziua stai la zero grade Celsius dârdâind lângă bățul de pescuit știind că nici nu este sigur că prinzi ceva?" Nu-i așa, prieteni pescari, că această întrebare nu doar mie mi l-au pus de vreo o mie de ori? Pescuitul în apele reci are o atmosferă aparte, ce nu poate fi comparat cu nimic altceva! Nu de mult, prima oară în viața mea, într-o ninsoare abundentă am putut să-mi practic hobbyul preferat, lucru ce m-a dăruit cu o experiență...

La știucă simplu, eficient
Publicat: 2017. noiembrie 13. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Fiind vorba despre pescuit la știucă, pe lângă pescuitul de spining dinamic, sportiv și plin de imaginație nu trebuie să uităm nici de stilul de pescuit încă îndrăgit de foarte mulți pescari, și anume pescuitul la răpitori cu peștișori vii. Această tehnică merită să se practice odată cu sosirea toamnei, odată cu răcirea treptată al apelor de la noi, atunci când peștii pașnici încep să se retragă în grupe mai mari spre ape mai adânci. Ghețurile de...

Atenție, mușcă!
Publicat: 2017. octombrie 12. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

Dintre peștii prădători de la noi, știuca are cei mai ascuțiți dinți, cărora retezarea unui fir de monofilament simplu sau unui fir textil nu pune mari probleme, de aceea este inevitabil folosirea unei strune corespunzătoare. Gama de strune folosite la pescuitul răpitorilor este foarte variată în zilele noastre, utilizarea lor fiind importantă mai ales la pescuitul la știucă. Pe piață se pot achiziționa mai multe tipuri de strune, dar care la ce folosește? Păi, să ne...

Noaptea crapilor mari
Publicat: 2017. octombrie 04. | Sursa: Halmos Mihaly | Articol

Ținutul Somogy. Regiunea deluroasă cu o mie de fețe, aflată între Balaton și Dráva, unde oricând merită să te întorci. Aventurierilor de genul meu este un fel de Mecca ce trebuie vizitat, unde pescuiturile la crap pe amurg lasă amintiri de neuitat în mintea pescarului. Păi da, chiar și câte o ieșire mai scurtă de doar câteva zile are efecte "terapeutice", îmi place nespus de mult să mă reîntorc aici, să fug din zgomotul marelui oraș. Dacă ar exista întradevăr...

În acțiune setul pentru avat de la Wizard
Publicat: 2017. septembrie 22. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Momentul nu ar fi putut fi mai bun, premiera pentru cea mai nouă mulinetă și lansetă de avat al familiei Wizard a căzut chiar la începutul sezonului de spining. Am așteptat cu duo-ul ASP Spin pentru scenele cu atacurile avaților din zori și seri de iulie și nu mi-a fost greu să mă îndrăgostesc de lanseta bine concepută, ce mă ajută să lansez și mai departe și de mulineta ce dictează un tempo în mare viteză nălucilor. Mulineta ASP Spin este suplă, ușoară,...