Soluţii câştigătoare-Partea a doua
Publicat: 2012. mai 08. | Sursa: Muresan Radu-Dan | Articol

Partida nu decurgea tocmai aşa cum sperasem. Trăsăturile fuseseră foarte hotărâte la început, apoi parcă totul s-a întors cu susul în jos. Peştii au devenit tot mai evazivi, trăsăturile din ce în ce mai slabe şi mai anemice. Simţeam că ceva se întâmpla cu peştii. Din nefericire nu puteam găsi o cauză exactă deoarece, atât eu cât şi ceilalţi pescari, ne confruntam cu aceeaşi problemă. Ce putea fi?

Ideile, gândurile, presupunerile îmi năpădeau mintea, nivelul apei era constant, verificasem eu încă de la începutul partidei, vremea era bunicică, cerul era parţial noros.

Apoi, din senin, îmi vine o idee. Pun mâna pe telefon, sun acasă şi mă interesez despre prognoza meteo. Se anunţau ploi după amiază, îmi spune mama. În acel moment parcă îmi mai revin în fire, o piatră mi s-a ridicat de pe inimă. Ştiu ce trebuie să fac!

În urmă cu aproximativ un an vizionasem un concurs de pescuit, aproximativ în aceeaşi perioadă, aceleaşi condiţii meteo, atunci când caraşii aveau tendinţa de a se hrăni, fie atunci când momeala era deasupra substratului, fie când se afla „la ras". Departe de a fi un cunoscător în ale meteorologiei, presupunerea mea era că presiunea atmosferică şi vremea schimbătoare au avut de-a face cu schimbarea de comportament a peştilor.

Fără a cugeta prea mult, reacţionasem din instinct şi am pus mâna pe cea de-a doua lansetă pe care îmi propusesem să o testez abia în ziua următoare, Gold Star Negra Match 360.

Lanseta este realizată din carbon IM6, ceea ce reprezintă un carbon înalt modular însă de clasă medie, acest lucru conferindu-i un plus de rezistenţă, de elasticitate, făcând ca această lansetă să fie alegerea perfectă pentru pescarii care deprind tainele pescuitului la match, dar şi un aliat de nădejde pentru pescarii care doresc o lansetă de foarte bună calitate la un preţ imbatabil!

Gold Star Negra Match are lungimea de 3.60m, 10 inele SIC şi mânerul din burete. Puterea nominală de lansare este cuprinsă în paleta 5-20 grame însă, imediat ce o veţi proba, vă veţi convinge că este capabilă de mult mai mult. Are o greutate de 340 g iar lungimea de transport este de 135 cm.

Acţiunea match-ului este una progresivă cu o foarte bună rezervă de energie, începând cu tronsonul median, lanseta pretându-se, atât unui pescuit unde peştii ţintă sunt de talie medie, cât şi de talie mare.

Marele meu noroc a fost acela că, odată ajuns acasă cu lansetele şi accesoriile, mi-a fost puţin lene să le descarc din maşină având astfel, pentru partida de match, la mine toate cele necesare.

Pentru Negra Match am folosit mulineta, deja clasică şi mereu de încredere, Carp Expert Match 3000. Această mulinetă reprezintă una din cele mai folosite şi mai fiabile mulinete care se găsesc pe piaţa românească. Cu cei 5+1 rulmenţi, raportul de recuperare de 5.2:1 şi echilibrarea ei perfectă, recuperarea firului şi drill-ul cu peştii va fi cu adevărat floare la ureche şi o reală plăcere. Datorită buzei titanizate a tamburului de mari dimensiuni, recuperarea firului se face foarte rapid, iar deteriorarea lui este, practic, redusă la zero.

Pentru a echipa mulineta am ales un alt clasic, firul Carp Expert Match Sinking cu diametrul de 0.16 mm. Acest fir este, în majoritatea situaţiilor, favoritul meu deoarece are foarte bune calităţi de scufundare, rezistenţă ridicată la abraziune şi la rupere, iar natura elastică a firului reprezintă un bun aliat în menţinerea a cât mai multor peşti pe cârlig.

Nici în ceea ce priveşte accesoriile nu am deviat foarte mult de la linia clasică a pescuitului la match.

Pluta pe care am ales-o pentru partidă a fost una Benzar Carbon Elite Match cu greutatea de 16 grame. Motivele pentru care am ales această plută au fost dezbătute şi în articolele anterioare. Antena din carbon asigură concentrarea greutăţii în partea din faţă a plutei, exact pe lestul de tungsten. Lansările şi traiectoria plutei vor fi mereu constante şi exacte datorită antenei de carbon care nu se deformează în timp, aerodinamica plutei rămânînd, practic, neschimbată. Pentru prinderea plutei am folosit un blocaj antinod Cralusso. Modelul acesta de blocaj antinod este special conceput pentru a reduce la minimum încâlciturile precum şi pentru a optimiza zborul plutei. Legătura dintre firul principal şi forfac a fost realizată cu ajutorul unui Cralusso vârtej triple fast mărimea 14. Acest model de vârtej, spre deosebire de cel din articolul despre pescuitul babuştei, este mult mai mic, numărul ridicat al zonelor de răsucire asigurând foarte bune calităţi antiîncâlcire pentru forfac. Pluta a fost lestată cu ajutorul plumbilor Q-tor Fin, plumbi care sunt foarte moi, perfect centraţi, astfel linia dumneavoastra va fi mereu în poziţie corectă. Deoarece plumbii sunt moi, aceştia pot fi mutaţi pe fir, după strângere, în funcţie de necesităţile dumneavoastră.

Linia a fost una simplă deoarece pescuitul în sine trebuie să fie cât mai simplu, pentru a obţine rezultate maxime. Forfacul a avut lungimea de 20 cm. Deasupra vârtejului triplu am aşezat un plumb numărul 8 cu greutatea de aproximativ 0.06 g, acesta fiind şi plumbul care lestează critic pluta. La aproximativ 20-25 cm mai sus, am adăugat un alt plumb numărul 8, iar la alţi 25-30 cm mai sus pe fir am ataşat bulk-ul plumbului. Această montură este una pe cât de simplă, pe atât de productivă. Plasarea celor doi plumbi numărul 8 la distanţe egale asigură căderea lină şi realistă a momelii pe ultimii 40-50 de cm, peştii fiind mai puţin reticenţi în a muşca momeala.

Pentru partea terminală am folosit alte două produse de foarte bună calitate, EnergoTeam Competition Leader, cu diametrul de 0.14 şi cârligele EnergoTeam Excalibur Bream Match de mărimile 10, 12 şi 14, ambele fiind realizate cu tehnologie japoneză. Firul suplu, mătăsos şi foarte rezistent la rupere şi cârligele subţiri şi uşoare au completat perfect întreaga montură pentru a-mi asigura succesul partidei.

Partea cea mai dificilă a fost legată de nadă. În prima parte a articolului, în cadrul partidei la feeder am folosit nada Benzar Turbo Carp Competition Carp pe care am combinat-o cu un kilogram de Benzar Mix Special Feeder, toate fiind aditivate cu un aditiv Benzar Turbo Concentrat Scopex.

Spuneam la început că aveam o bănuială în ceea ce priveşte comportamentul peştilor. Bănuiam că aceştia se hrănesc deasupra substratului sau între ape. Problema cea mare era că nada pentru feeder fusese umectată puţin mai tare, astfel încât să lucreze pe substrat. De aceea am decis să experimentez şi să adaug la întreaga nadă o pungă de Benzar Mix Special Concurs Black pentru a scădea gradul de umectare al nadei şi pentru a-i modifica întreaga mecanică, dintr-una statică ce lucrează pe substrat la una care lucrează între ape. Odată ajunsă în apă, aceasta începând să se dezintegreze pentru a creea o ploaie de nadă, extrem de atractivă. Poate cel mai important efect al folosirii nadei Special Concurs Black este acela că a închis culoarea întregii nade, astfel nu riscam sperierea peştilor care se aflau între ape. Pentru a obţine acest efect nada trebuie să fie umectată mediu. Strâns în mână, bulgărele se va lega, dar, odată ajuns în apă, este obligat să se desfacă rapid.

Noua partidă a început cu lansarea a aproximativ 15 bulgări la o distanţă de circa 30 de metri, după care am început pescuitul. Iniţial, mă gândisem să continui pescuitul pe vadul de feeder, însă am dorit să observ viteza de reacţie la nadă a peştilor. După nădire, peştii au sosit rapid pe nadă. Nu a durat mai mult de 15 minute până când am avut prima captură, la aproximativ 20 de cm deasupra substratului.

Am observat un lucru foarte interesant şi anume că majoritatea covârşitoare a peştilor preferau momelile vizibile, mai exact, cârligul cât mai încărcat cu viermi roşii, însă cea mai bună combinaţie s-a dovedit a fi cea de doi viermi roşii, unul tras pe cârlig şi celălalt înţepat.

Partida a continuat pe toată durata restului zilei, cu trăsături constante. Ritmul de nădire a fost unul destul de intens, cu câte un bulgăre lansat la fiecare 2-3 peşti, aceştia răspunzând prompt la apel.

Spre seară, nori tot mai ameninţători se vedeau la orizont, atmosfera a devenit tot mai încărcată, iar trăsăturile tot mai rare. Am decis să ridic şi mai mult cârligul, spre final ajungând să pescuiesc la o adâncime de aproximativ 80 cm.

La finele zilei pot spune că sunt mulţumit peste măsuri de rezultatul partidei. Sunt foarte bucuros că am fost leneş şi am lăsat în maşină lanseta şi accesoriile pentru match. Nada, deşi am riscat puţin, s-a comportat exact aşa cum i-am cerut, lanseta mi-a lăsat o impresie excelentă, deşi la început eram puţin sceptic în legătură cu ea. Chiar dacă lungimea ei a fost de doar 3.6 m, lansările la 30 de metri şi mai departe, nu au fost deloc problematice. Accesoriile nu mai au nevoie de nicio prezentare. Pluta Benzar Carbon Elite Match folosită în combinaţie cu antena groasă de 4 mm, pentru un plus de flotabilitate, a indicat foarte bine trăsăturile caraşilor. Cârligul Excalibur de 12 s-a dovedit a fi alegerea perfectă deoarece a îmbinat foarte bine greutatea redusă cu fineţea cârligului.

Denumire Gold Star Negra Match 360
Lungime 3,60 m
Lungime transport 135 cm
Segmente 3
Putere match 5-20
*Acţiune Progresivă, cu rezervă mare de putere
Blank IM6
Greutate ~340 g
*Rating personal ***

*Aprecieri personale

**Costul aproximativ al partidei ~200 RON

Nada Benzar Mix 1 kg
11.50 lei
Tub Antinod Cralusso
7.00 lei
Cralusso Varteje Triple Fast 12buc/plic
16.00 lei
Carlige Excalibur Bream Match Brown
8.00 lei
WAGGLER BENZAR ELITE MATCH
56.00 lei
Unice, Trendy si Prinzatoare - Noile culori Salmo: FWS si LBS
Publicat: 2024. martie 14. | Sursa: Dániel Őze | Articol

Colaborarea dintre consultantii Energofish din Ungaria si Romania in materie de naluci s-a materializat prin lansarea de catre Salmo a doua noi culori unice, care nu au mai existat pana acum in portofoliul companiei poloneze. Specificatiile acestor culori au fost trasate de catre pescari de spinning din Ardeal, dar si de pasionati care obisnuiesc sa pescuiasca pe cursul Dunarii si al marilor rauri autohtone la avat, somn si salau si stiuca. Totodata, aceste doua culori au fost de...

Wizard - Edge Spin - Rapide, puternice si cu multiple aplicatii
Publicat: 2023. august 22. | Sursa: Dániel Őze | Articol

Pescuitul rapitorilor cu naluci este o tehnica nu doar spectaculoasa, ci extrem de activa iar utilizarea unei lansete potrivite speciei pe care o tintim este vitala. Din acest motiv, lanseta universala pentru pescuitul rapitorilor ramane un mit si tot din acest motiv am realizat intreaga familie Wizard Edge: fiecare model, specific fiecarui stil. Lansetele Wizard Edge - 3 Lungimi diferite, fiecare cu cate trei puteri diferite Pe langa actiunea Extra Fast, trebuie mentionat...

Pescuit la method pe ape reci
Publicat: 2020. februarie 21. | Sursa: Szabó Bence | Articol

  Odată cu apariția iernii, au apărut schimbări semnificative și pe marginea apelor, deoarece coroanele copacilor au devenit mai subțiri și activitatea peștilor se diminuează, avem o misiune tot mai grea dacă dorim să facem o partidă de pescuit bună. Micile lucruri care sunt mai puțin importante vara devin mai valoroase în acest sezon. Acestea includ, dar nu se limitează doar la: tipul cârligului, dimensiunea cârligului, felul în care sunt oferite momelile și textura...

Aromele de vară preferate de mine
Publicat: 2019. iulie 15. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Cu aproximativ o jumătate de an în urmă, când iarna era încă în plină desfășurare, am prezentat aromele pe care le folosesc în timpul pescuitului pe apă rece. La acea vreme, au fost făcute mai multe cereri de a face același lucru cu aromele pe care le folosesc în apele în încălzire, deoarece sezonul real de pescuit este cel de vară. Din moment ce încerc să satisfac toate aceste cereri, iată o scriere despre aromele folosite de mine pe ape încălzite! Deci, să vedem...

Cheburashka, așa cum îl cunosc pescarii
Publicat: 2019. iulie 04. | Sursa: Lukacsi Bela | Articol

  Dacă cineva se uită la istoria cseburashka pe Wikipedia, de la început va intra în subiect astfel: Așa arată la exterior: o figurină maro de pluș, cu ochi uriași, cu urechi de dimensiunea asemănătoare al capului, care merge pe picioarele din spate. O figurină cunoscută din benzile de desene animat. Atunci ce este Cheburashka?        Desigur, cseburashka a devenit faimos prin figurina de poveste, numele său tot mai cunoscut printre pescari l-a primit după...

De 8 X pe drumul dezvoltării
Publicat: 2019. mai 27. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În cazul nostru, cele 8 X din titlu nu înseamnă trecerea la vârsta de optzeci de ani, ci la dezvoltarea firelor împletite. Pe deoparte, mă ocup și de dezvoltarea produselor, așa că știu destul de bine acest colț al pieței produselor de pescuit, am o vedere bună asupra ofertelor curente. Dezvoltarea firelor împletite recent s-a încetit puțin, însă dezvoltarea lentă nu este deloc o stagnare pe loc, așa că acum a sosit timpul pentru schimbare.     Nu spun...

Plătici și carași la match
Publicat: 2019. mai 06. | Sursa: Frankó Zoltán | Articol

  Este primăvară, vremea în încălzire atrage peștii în zonele mai puțin adânci ale lacurilor, ale belților, a canalelor. Aici sunt mai multe surse de hrană, fac plajă, se pregătesc pentru depunerea icrelor. Primăvara devreme este o adevărată oportunitate pentru pescuitul la plută. Cu un echipament bun de match pot fi prinși atât plăticile, carașii și chiar crapii. Dar ce este necesar pentru asta? Despre aceasta veți afla în acest articol care a fost inspirat de...

MARCA SONIK LA ENERGOFISH !!!
Publicat: 2019. martie 26. | Sursa: Energo Team | Articol

Dragi clienți! Vă atragem atenția asupra mărcii britanice Sonik Sports, a carei produse se regăsesc și in oferta Energofish.  Sonik Sport Ltd. este o companie dinamică, aflată mereu în dezvoltare, cu echipamente de pescuit unice. Scopul companiei este de a produce produse care să permită pescarilor să obțină avantaje deosebite pe malul apei, la un preț acceptabil.  Compania a fost fondată în 2008 de Ian McCormack, fost director comercialal Hardy &Grays Limited,...

PESCUITUL DE IARNĂ ȘI PRIMĂVARĂ LA PEȘTI MARI
Publicat: 2019. martie 05. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Odată cu venirea iernii, majoritatea pescarilor își agață husa de lansete pe cuier, deoarece temperatura ce se apropie tot mai mult de zero grade,vântul puternic, uneori de intensitate mare, cu precipitații abundente sub formă de ninsoare pot fi cauze ce țin departe pescarul de apă. Sunt însă și fanatici, în bunul sens al cuvântului, care nici în aceste condiții nu se pot abține, ba chiar mai mult speră în câte un crap mai măricel, și binențeles toate acestea cu...

Putere și armonie
Publicat: 2018. decembrie 12. | Sursa: Bokor Károly | Articol

De patru ani deja că folosesc echipamentele Bokor Spin în mod constant cu o experiență bogată în privința capturilor. În această privință, aș dori să menționez calitățile bune ale lansetelor. Nu ascund un lucru, și anume că vreau să vă fac chef pentru folosirea lor. În primul rând, pentru că sunt foarte utilizabile în mod universal, toate componentele echipamentului sunt puternice de la lansetă până la capătul firului, funcționând sigure. Degeaba este o...

Un vis devenit realitate
Publicat: 2018. noiembrie 23. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Una dintre problemele cele mai preocupante pentru majoritatea pescarilor de feeder este cum să prindă crap foarte mare. După experiența mea personală, doi factori joacă rol decisiv în capturarea crapului capital, dintre care unul este locația, iar celălalt este pregătirea. Este important de reținut că prin pești capitali nu mă refer la exemplarele de 10, dar nici măcar cele de 15 kilograme, deoarece acestea sunt prezente în fiecare al doilea lac intens populat în număr de...

Scurt și la obiect
Publicat: 2018. octombrie 31. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În prezent lansetele scurte sunt tot mai populare, în special în cazul partidelor de pescuit din barcă, dar mulți pescari de spining le preferă la pescuitul de pe mal, datorită lungimii scurte aceste lansete având o fiabilitate mai bună. Nu este o coincidență că marca L & K a fost prezentă pe piață cu lansete scurte, dar acum, după o lungă dezvoltare, va fi disponibilă un băț care va atrage atenția multor pescari de spining, mai ales dacă îl vor încerca. Cum...

Salmo Fury Pop năluca șmecheră
Publicat: 2018. octombrie 08. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În zilele prezente, suntem invadați cu momeli speciale, printre care sunt la care folosind o tehnică specială le putem face și mai prinzătoare. Există dintre acestea care sunt două într-una, adică sunt compatibile la două tehnici. Salmo Fury Pop prin versatilitatea sa poate fi clasificată în această categorie.   Un lucru este cert, este o momeală șmecheră. Ne-am putut deja obișnui că firma Salmo nu lansează pe piață momeli simple, dintr-un punct de...

Strune Wizard pentru sezonul la răpitori
Publicat: 2018. august 27. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Încet dar sigur vine și luna octombrie, pe nesimțite trecem din vară în toamnă. Apele în răcire ne vor oferi tot mai multe posibilăți de pescuit la peștii răpitori, fiecare după prefeințele, alegând pescuitul cu peștișori vii la plută, fie tehnica mai plină de acțiune, spinningul. În multitudinea de metode de pescuit la răpitori un lucru însă nu s-a schimbat. Și acum, așa cum ne-am obișnuit deja, vom avea nevoie de o strună sigură, pe care nu-l vor reteza ori...

Vă prezentăm peleții halibut solubili de la Benzar
Publicat: 2018. august 15. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Seria de noutăți prezentate în ultima perioadă continuă cu peletele Benzar Black Halibut. Aceste produse sunt cele mai noi tipuri de granule pe bază de cereale, din gama produselor populare miilor de pescari, și sunt alegerea perfectă pentru iubitorii de orice metodă, deoarece pot fi folosite în multe feluri. Ce merită să știți despre aceste produse? Din această scriere veți afla și acest lucru! Printre produsele noastre se pot găsi o serie de pelete ce au...

Campion la 12 ani
Publicat: 2018. iulie 31. | Sursa: Ujvári Krisztián | Articol

Anul acesta, în data de 28-29 iulie, s-a organizat de către AGVPS la Săcălășeni (Maramureș) finala de campionat național de pescuit staționar pe mai multe categorii. La categoria băieți U-15 a participat și fiul meu, Ujvari Ákos-Zsólt. În câteva cuvinte aș aminti despre strategia și echipamentul folosit de către fiul meu la acest campionat. Peștii predominanți în lacul de la Săcălășeni sunt carașii, pe lângă care se mai poate prinde aici crap, babușcă,...

Avertizoarele electrice: CXP Brenta
Publicat: 2018. iulie 13. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

  În seria noastră de articole despre prezentarea avertizoarelor noastre electrice am ajuns la CXP Brenta de data aceasta. Între avertizoarele radio prevăzute și cu senzor de lumină, acesta se remarcă pe lângă design-ul său, prin manevrabilitatea și versatilitatea simplă. Există o mulțime de argumente pentru folosirea lui, astfel încât ați putea dori să aflați mai multe despre probabil cel mai de iubit avertizor rezistent la ploaie din gama Carp Expert....

Să avem curaj să lansăm departe
Publicat: 2018. iunie 20. | Sursa: Nagy Levente | Articol

Orice pescar de crap începător se va lovi până la urmă de "baremul distanțelor mari", peste care, dacă dorește să devină un pescar bine format, va trebui să-l treacă. Nu demult am auzit o zicală "Cel mai ușor de prins peștele este acolo unde chiar se află, se hrănește". Întradevăr acesta este adevărat, și nu este nici o problemă, dacă acei pești se găsesc în apropierea malului, la o distanță accesibilă din punct de vedere al pescarului. Dar ce este...

Mărunțișuri din pelete
Publicat: 2018. iunie 06. | Sursa: Frankó Zoltán | Articol

Tehnica de pescuit method feeder deja se aproprie de granițele pescuitului la crap cu boilies, însă mie îmi stă mult mai aproape o tehnică de pescuit fină, la distanțe mai apropiate, cu un pescuit precis, în care cu o nădire precisă strângem tot mai mulți pești în jurul cârligului și pe care îi prindem sub forma unor carași, plătici și crapi frumoși. Pe parcursul expoziției din această primăvară am constatat cu stupoare cât de greu este să convingem pescarii de...

Avertizoarele noastre electrice: CXP TEVERE
Publicat: 2018. mai 30. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Setul de avertizoare CXP este folosit deja de mulți pescari mulțumiți de acest produs iar din această gamă astăzi vă voi prezenta Tevere-ul. Acest model de avertizoare a primit un exterior modern, rezistent la ploaie iar în ce privește categoria calitate-preț se situează în categoria de mijloc. Seturile pentru două, trei sau patru lansete dispun de receptoare sensibile pentru ca trăsătura să fie sesizabilă și fără probleme chiar și în cazurile de lansări de până la...

Cârlige din Japonia
Publicat: 2018. mai 08. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Punctul cel mai crucial al pescuitului – indiferent de ce metodă vorbim – este tipul de cârlig folosit, mărimea acestuia, categoria, dar înainte de toate calitatea lui. Pe seama cârligului stă succesul în pescuit, nu este de mirare, dacă pescarul încearcă să folosească întotdeauna, în orice împrejurare cel mai adecvat, cel mai perfect cârlig. În ultimele decenii centrul de producere al cârligelor a devenit Japonia, și cred că nimeni nu se miră dece. Precum în cazul...

Cuda și pentru zilele obișnuite
Publicat: 2018. aprilie 10. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

Aș dori să vă prezint câteva cuțite și accesorile acestora, care sunt speciale nu doar în domeniul curățării peștilor, dar pot fi tot atât de bine folosite și în bucătărie sau pe malul apei. Aceste produse sunt fabricate de firma americană Cuda, produse care sunt, de asemenea, utilizate cu satisfacție și în industria prelucrării peștelui. Iată, oferta zilei de azi, adică aceste produse voi încerca să vi le prezint. De ce sunt fantastice produsele Cuda?...

La limita ruperii unei lansete: la ce este capabil Solid Spin?
Publicat: 2018. februarie 20. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Testul lansetei de spining Solid Spin a avut loc în ultima lună a anului. Deoarece testarea limitelor performanței unui băț de carbon nu sunt prea umane în vecinătatea punctului de îngheț, am așteptat ziua în care temperatura aerului a crescut puțin peste 10 grade. Specialitatea bățului este caracterul "industrictibil" al materialului solid din carbon și, la fel precum alții, am fost și eu curios cel mai mult de aflarea punctului critic și de aflarea limitelor...

La method iarna? Și încă cum!
Publicat: 2018. ianuarie 03. | Sursa: Szabó Bence | Articol

„Ce este bun în faptul, că toată ziua stai la zero grade Celsius dârdâind lângă bățul de pescuit știind că nici nu este sigur că prinzi ceva?" Nu-i așa, prieteni pescari, că această întrebare nu doar mie mi l-au pus de vreo o mie de ori? Pescuitul în apele reci are o atmosferă aparte, ce nu poate fi comparat cu nimic altceva! Nu de mult, prima oară în viața mea, într-o ninsoare abundentă am putut să-mi practic hobbyul preferat, lucru ce m-a dăruit cu o experiență...

La știucă simplu, eficient
Publicat: 2017. noiembrie 13. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Fiind vorba despre pescuit la știucă, pe lângă pescuitul de spining dinamic, sportiv și plin de imaginație nu trebuie să uităm nici de stilul de pescuit încă îndrăgit de foarte mulți pescari, și anume pescuitul la răpitori cu peștișori vii. Această tehnică merită să se practice odată cu sosirea toamnei, odată cu răcirea treptată al apelor de la noi, atunci când peștii pașnici încep să se retragă în grupe mai mari spre ape mai adânci. Ghețurile de...

Atenție, mușcă!
Publicat: 2017. octombrie 12. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

Dintre peștii prădători de la noi, știuca are cei mai ascuțiți dinți, cărora retezarea unui fir de monofilament simplu sau unui fir textil nu pune mari probleme, de aceea este inevitabil folosirea unei strune corespunzătoare. Gama de strune folosite la pescuitul răpitorilor este foarte variată în zilele noastre, utilizarea lor fiind importantă mai ales la pescuitul la știucă. Pe piață se pot achiziționa mai multe tipuri de strune, dar care la ce folosește? Păi, să ne...

Noaptea crapilor mari
Publicat: 2017. octombrie 04. | Sursa: Halmos Mihaly | Articol

Ținutul Somogy. Regiunea deluroasă cu o mie de fețe, aflată între Balaton și Dráva, unde oricând merită să te întorci. Aventurierilor de genul meu este un fel de Mecca ce trebuie vizitat, unde pescuiturile la crap pe amurg lasă amintiri de neuitat în mintea pescarului. Păi da, chiar și câte o ieșire mai scurtă de doar câteva zile are efecte "terapeutice", îmi place nespus de mult să mă reîntorc aici, să fug din zgomotul marelui oraș. Dacă ar exista întradevăr...

În acțiune setul pentru avat de la Wizard
Publicat: 2017. septembrie 22. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Momentul nu ar fi putut fi mai bun, premiera pentru cea mai nouă mulinetă și lansetă de avat al familiei Wizard a căzut chiar la începutul sezonului de spining. Am așteptat cu duo-ul ASP Spin pentru scenele cu atacurile avaților din zori și seri de iulie și nu mi-a fost greu să mă îndrăgostesc de lanseta bine concepută, ce mă ajută să lansez și mai departe și de mulineta ce dictează un tempo în mare viteză nălucilor. Mulineta ASP Spin este suplă, ușoară,...

ÎN CURENT, CU RIVER FEEDER!
Publicat: 2017. august 14. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Regulă de aur, că peștii de talie din ape curgătoare trebuie căutați în curent. În regulă, dar ce să facem și cum să pescuim acolo unde curentul este regele? Pescuitul cu feeder în curenți puternici este o adevărată provocare nu doar nouă, ci și echipamentului nostru. Ca să dau un exemplu pe Dunăre, la Budapesta (la cote de vară) se măsoară de regulă 1600-1700 m3/s debit de apă, care nu este deja încet. Și ca să demonstrez altfel, cu un exemplu propriu: la...

VĂ PREZENTĂM - BENZAR COMPETITION FEEDER
Publicat: 2017. august 08. | Sursa: Nagy Levente | Articol

După lungi așteptări, în sfârșit a sosit noua lansetă din gama BENZAR, botezată BENZAR COMPETITION FEEDER! Cine au ținut în mână una din lansetele din gama Benzar, aceia știu că merită să aștepți pentru aceste lansete! Petru cei ce nu s-au întâlnit cu aceste lansete și ar dori să afle mai multe despre ele, lor voi încerca mai jos să descriu mai amănunțit acest produs. ET BENZAR COMPETITION FEEDER-CU RECOMANDAREA LUI BENZÁR ZSOLT. Pentru început,...