Noutăţi prinzătoare
Publicat: 2014. aprilie 30. | Sursa: Mureşan Radu-Dan | Articol

După o lungă şi nemeritată pauză dintr-ale pescuitului mi-am spus într-o zi că ar fi vremea să revin la vechile obiceiuri şi anume acelea de a mă culca devreme pentru a mă trezi cât mai devreme pentru a merge din nou acolo unde ne simţim cel mai bine: pe malul apei.
Vremea a fost mult prea capricioasă în această primăvară, schimbările multe prea bruşte, de fapt, ce mai, vremea frumoasă ne-a cam evitat, astfel realizarea unor partide plăcute, reuşite, în zile călduroase a fost oarecum imposibilă. Vă puteţi imagina incitarea, gândurile, planurile care s-au născut pe parcursul zilelor premergătoare partidei de pescuit. Am menţionat oare că pauza luată de la pescuit a fost de aproximativ 6 luni? Cu toate acestea sentimentul acela de nerăbdare înainte de o partidă de pescuit, agitaţia cumpărăturilor, bucuria a ceea ce va să vină, indiferent de rezultate, pregătirile în cel mai mic detaliu, toate au fost la fel de intense, au fost exact aşa cum mi le aminteam şi nu s-au diminuat câtuşi de puţin.
Însă momentul determinant a fost acela în care am aflat că firma Energofish împreună cu multiplul campion Zsolt Benzar au dezvoltat o serie de produse pentru pescuitul crapului şi al carasului, noutăţi absolute în binecunoscuta gamă Benzar Mix. Ştiind că pe piaţă există astfel de noutăţi nu puteam sta departe de ele şi mi-am spus că e obligatoriu să le testez.
Cum noutăţile sunt realizate pentru pescuitul crapului şi al carasului trebuia doar să mai găsesc o locaţie care să le conţină pe amândouă şi care să fie viabilă din punctul de vedere al populaţiei piscicole. După îndelungi căutări am găsit Lacul Căprioara din judeţul Cluj. Un lac extrem de cochet, curat, liniştit şi foarte bine populat atât cu crap cât şi cu caras. Aceasta avea să fie destinaţia mea pentru a testa noutăţile.
Vorba lungă sărăcia omului, astfel fără a lungi discuţia voi trece direct la prezentarea partidei şi a accesoriilor folosite.



Prima dintre noutăţile anului 2014 introduse de Benzar Zsolt este Benzar Mix Turbo Pasta. Este o noutate cât se poate de „caldă" pe piaţă, astfel, deocamdată mi-au fost disponibile doar două arome şi anume miere şi betaină. Pasta a fost special concepută pentru a fi versatilă. În forma ei naturală ea este mai tare, optimă pentru a fi aşezată pe plumb, momitor sau boilie pentru pescarii la crap. Aceasta, odată amestecată cu puţină apă, devine mai moale şi perfectă pentru pescuitul la pastă cu rubeziana sau varga. Odată umectată puţin, ea devine mai moale şi mai rapid solubilă în apă. Pasta are o aromă foarte plăcută, este pur si simplu plină de aminoacizi atractanţi şi particule atractive pentru crapi.
Deoarece eram nerăbdător să testez această pastă pentru pescuitul staţionar, am optat să folosesc o rubeziană cu lungimea de 13 metri.
Pentru nădirea vadului pentru pescuit la pastă, este nevoie de o abordare oarecum diferită faţă de cea clasică. Pescuitul la pastă implică folosirea în special a particulelor mari şi foarte puţin spre deloc a nadei.



Prima opţiune în alegerea de particule mai mari a fost porumbul dulce, cunoscut ca una dintre cele mai atractive şi de succes momeli pentru pescuitul crapului. Porumbul folosit a fost cel de la Carp Expert Natur. Acesta are o foarte plăcută textură, este rezistent pe cârlig, 100% natural iar aroma de porumb dulce este îmbietoare chiar şi pentru om, ca să nu mai vorbesc despre crapi. Porumbul a fost introdus cu ajutorul cupei de nădire pentru un plus de precizie necesar mai ales dacă ţinem cont de faptul că adâncimea apei era de aproximativ 4 metri.



Alături de porumb am mai optat pentru peletele de 6 mm Benzar Mix cu aroma clasică de Crap-Caras şi noutatea anului 2014 Fluo Secret. Aceste pelete de nouă generaţie duc mai departe stindardul vechilor tipuri de pelete Benzar Mix, însă cele noi sunt mult îmbunătăţite la capitolul arome, atractivitate şi mod de realizare. Clasicele crap-caras nu mai au nevoie de prezentare, însă noile Fluo Secret au o aromă dulce, secretă, dar foarte tentantă pentru crapi. Aceste pelete au ca şi caracteristică principală aceea că odată ajunse pe substratul apei ele se desfac în funcţie de temperatura apei, iar în jurul lor se formează un strat colorat, galben-verzui, fluo menit a atrage şi menţine crapii pe vad.



Deoarece adâncimea apei era destul de mare, iar temperatura încă scăzută am optat pentru umectarea peletelor cu aproximativ ½ dintr-un flacon de Benzar Mix Turbo CSL cu aromă de căpşuni. Practic am învelit peletele într-un strat atractiv de CSL şi Căpşuni şi le-am activat totodată. Impactul peletelor realizate în modul acesta este mult mai puternic, acţiunea lor mai rapidă precum şi atractivitatea mult crescută.



Montura pentru pescuitul la pastă trebuie să fie cât mai simplă. Trebuie avut în vedere că pescuitul la pastă este unul brutal. Este nevoie de linii groase, cârlige mari şi rezistente din simplul motiv că această tehnică are ca şi ţintă crapii de talie medie şi mare, astfel capturile capitale nu sunt o raritate.
Pluta folosită a fost şi ea o noutate a anului 2014 şi anume Benzar Pasta. Pluta este construită din lemn de balsa extrem de rezistent şi cu foarte bune calităţi flotabile. Lacurile cu care este acoperită pluta sunt foarte rezistente la apă, impact şi razele UV. Antena este foarte lungă, realizată din plastic gol, extrem de vizibil pe orice fel de apă şi luminozitate. Chila este din fibră de carbon, astfel pe lângă rezistenţa foarte bună, ea este şi flexibilă, astfel în drilurile cu crapii cei mai mari nu se va rupe sau deforma.



Pentru realizarea liniei am folosit clasicul fir de la Cralusso Prestige General Match. Este un fir clasic deja, care şi-a dovedit calităţile în cursul partidelor de pescuit. Folosesc acest fir încă de la apariţia lui pa piaţa din România şi motivele de a-l schimba nu există. Este un fir mai rigid, suplu, cu o culoare foarte apropiată de cea a fluorocarbonului, astfel în apă devine aproape invizibil. Rezistenţa la nod, la tensiune şi la abraziune este foarte bună. Firul este versatil, el poate fi folosit atât pentru realizarea liniilor pentru rubeziană sau vargă cât şi pentru linie principală la bologneză sau spinning.



Pentru forfac am optat pentru un fir de asemenea clasic şi anume EnergoTeam Competition Leader. Firul este realiza folosind tehnologie japoneză de ultimă generaţie pentru a obţine un fir suplu, puţin mai rigid, foarte rezistent la nod şi abraziune. Acest fir este preferat de mine pentru pescuitul peştilor de talie medie şi mare la rubeziană, feeder sau match. Fiind mai rigid nu se încâlceşte prea uşor, este rezistent şi de încredere.



Pentru cârlige am optat pentru un alt model clasic al pescuitului şi anume Excalibur Carp Classic. Aceste cârlige au forma clasică a cârligelor pentru crap şi caras. Sunt rotunde, realizate din oţel prin metoda presării, astfel sunt mult mai puternice şi înţeparea mult mai rapidă. Vârful lor este ascuţit prin tehnologie laser, este curbat spre lateral pentru a obţine clasica formă „cioc de papagal". Am optat pentru mărimea 8 şi 10 doar pentru a avea două opţiuni de dimensiune, cu toate că pentru pescuitul la pastă, dimensiunea cârligului nu este mai puţin importantă, regula de bază este să fie mare.



Montura pentru pescuitul la pastă este simplă. Am optat pentru un plumbaj grupat realizat din alice numărul 8. În general pentru pescuitul la pastă se folosesc două metode. Prima este aceea de a lesta pluta normal, iar bila de pastă să fie aşezată pe substrat asemeni unei momeli normale cum ar fi porumbul sau viermii. Cea de a doua metodă se referă la lestarea plutei aproximativ pe jumătate, iar sondarea să fie astfel realizată încât pasta să fie cea care Echilibrează pluta. În momentul în care pasta s-a dizolvat complet, pluta se va ridica şi va pluti pe jumătate lestată. Fiecare metodă are avantaje şi dezavantaje. Pentru prima metodă este greu de dedus când s-a dizolvat complet pasta deoarece nu avem niciun fel de indicaţie. A doua metodă este dificilă prin prisma atenţiei ce trebuie acordată sondării minuţioase.
În această partită eu am ales prima variantă, cea cu pluta echilibrată de către plumbi.



Odată ce toate au fost puse la punct, am echipat cârligul cu o bilă mare de pasta şi am plasat-o pe locul în care în prealabil am introdus 4 cupe de pelete şi porumb.



Aşteptarea a fost lungă şi după 3 ore de la începerea partidei încă nu avusesem nici măcar o trăsătură. Astfel am luat o decizie despre care vă voi vorbi mai târziu. Însă imediat ce mi-am conturat un plan în minte şi l-am pus în aplicare, plan pentru a salva ziua de pescuit a sosit şi primul crap.



La nici 10 minute după primul, a sosit şi al doilea, mai mare şi mai bătăios decât primul. Pasta a funcţionat, la fel şi tactica mea. După încă 30 de minute am mai avut două intrări însă ambele s-au soldat cu scăparea crapilor. După acestea, am încercat din răsputeri să refac vadul, chiar am realizat unul nou, însă fără niciun succes.

Era deja trecut bine de prânz şi niciun peşte nu mai trecea pe la mine. Nici măcar un caras. Cu toate acestea planul meu de salvare a zilei de pescuit fusese pus în aplicare, astfel am decis să acţionez.



Pentru planul meu de salvare a zilei am folosit noua nadă Benzar Mix Crap-Caras Negru. Această nadă este o noutate pe piaţa românească. Este o nadă neagră cu granulaţie medie şi aromă clasică pentru caras şi anume citrice, lămâi şi portocale mai exact. Nada am aditivat-o cu restul de aditiv Benzar Mix Turbo CSL Căpşuni şi am lansat-o în bulgări mici pe un vad special creat. Acest vad se afla undeva la 6 metri în lateral stânga. Adâncimea apei la mal este de aproximativ un metru, iar după 2-3 metri aceasta se adânceşte treptat. Am ales să pescuiesc pe acea pantă. Acolo am lansat încă dinainte de a prinde crapii câte un bulgăre de mărimea unei nuci, la intervale de circa 7-10 minute. Ca si linie nu am folosit una nouă ci am optat pentru modificare celei pentru pescuitul la pastă. Am răsfirat plumbii la intervale de aproximativ 2,5 cm. Am realizat acest lucru pentru o cădere lină şi naturală a momelii.
La prima lansare pe vadul acesta nou am prins un caras, apoi menţinând ritmul de nădire, am capturat caras după caras timp de aproximativ 2 ore. Cârligul Excalibur Carp Classic de 10 nu părea deloc exagerat pentru caraşi.



Am avut parte şi de surprize, şase sau şapte pui de şalău au atentat fie la buchetul de viermi, fie la boaba de porumb cu doi viermi de pe cârlig.



La finalul zilei mă pot declara mulţumit de rezultate, cu toate că un semn mare de întrebare rămâne în legătură cu plecarea crapilor de pe vad. Cu toate acestea, voi reveni pentru a-mi lua revanşa.

Din punctul de vedere al pastei Benzar Mix, aceasta a lucrat exact aşa cum mă aşteptam, singura problemă a fost aceea a temperaturii apei. Pasta este o metodă pentru ape calzi, astfel sunt sigur că pe timpul verii rezultatele vor fi şi mai bune. Accesoriile, firele, cârligele şi mai ale pluta Benzar Mix Pasta şi-au făcut datoria, iar pluta m-a impresionat în mod foarte plăcut.
Nada Benzar Mix Crap-Caras Negru este o nadă de milioane. Este exact aşa cum mă aşteptam să fie o nadă Benzar Mix. Uşor de folosit şi cu o atractivitate excelentă.
O partidă extrem de reuşită pe o baltă minunată. Voi reveni cu siguranţă.

CARP EXPERT PORUMB CONSERVA 165G
3.90 lei
Benzar Mix CSL
8.50 lei
Benzar Mix Pelete
12.00 lei
Plute Benzar Pasta
6.00 lei
Nada Benzar Mix 1 kg
10.50 lei
Pescuit la method pe ape reci
Publicat: 2020. februarie 21. | Sursa: Szabó Bence | Articol

  Odată cu apariția iernii, au apărut schimbări semnificative și pe marginea apelor, deoarece coroanele copacilor au devenit mai subțiri și activitatea peștilor se diminuează, avem o misiune tot mai grea dacă dorim să facem o partidă de pescuit bună. Micile lucruri care sunt mai puțin importante vara devin mai valoroase în acest sezon. Acestea includ, dar nu se limitează doar la: tipul cârligului, dimensiunea cârligului, felul în care sunt oferite momelile și textura...

Aromele de vară preferate de mine
Publicat: 2019. iulie 15. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Cu aproximativ o jumătate de an în urmă, când iarna era încă în plină desfășurare, am prezentat aromele pe care le folosesc în timpul pescuitului pe apă rece. La acea vreme, au fost făcute mai multe cereri de a face același lucru cu aromele pe care le folosesc în apele în încălzire, deoarece sezonul real de pescuit este cel de vară. Din moment ce încerc să satisfac toate aceste cereri, iată o scriere despre aromele folosite de mine pe ape încălzite! Deci, să vedem...

Cheburashka, așa cum îl cunosc pescarii
Publicat: 2019. iulie 04. | Sursa: Lukacsi Bela | Articol

  Dacă cineva se uită la istoria cseburashka pe Wikipedia, de la început va intra în subiect astfel: Așa arată la exterior: o figurină maro de pluș, cu ochi uriași, cu urechi de dimensiunea asemănătoare al capului, care merge pe picioarele din spate. O figurină cunoscută din benzile de desene animat. Atunci ce este Cheburashka?        Desigur, cseburashka a devenit faimos prin figurina de poveste, numele său tot mai cunoscut printre pescari l-a primit după...

De 8 X pe drumul dezvoltării
Publicat: 2019. mai 27. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În cazul nostru, cele 8 X din titlu nu înseamnă trecerea la vârsta de optzeci de ani, ci la dezvoltarea firelor împletite. Pe deoparte, mă ocup și de dezvoltarea produselor, așa că știu destul de bine acest colț al pieței produselor de pescuit, am o vedere bună asupra ofertelor curente. Dezvoltarea firelor împletite recent s-a încetit puțin, însă dezvoltarea lentă nu este deloc o stagnare pe loc, așa că acum a sosit timpul pentru schimbare.     Nu spun...

Plătici și carași la match
Publicat: 2019. mai 06. | Sursa: Frankó Zoltán | Articol

  Este primăvară, vremea în încălzire atrage peștii în zonele mai puțin adânci ale lacurilor, ale belților, a canalelor. Aici sunt mai multe surse de hrană, fac plajă, se pregătesc pentru depunerea icrelor. Primăvara devreme este o adevărată oportunitate pentru pescuitul la plută. Cu un echipament bun de match pot fi prinși atât plăticile, carașii și chiar crapii. Dar ce este necesar pentru asta? Despre aceasta veți afla în acest articol care a fost inspirat de...

MARCA SONIK LA ENERGOFISH !!!
Publicat: 2019. martie 26. | Sursa: Energo Team | Articol

Dragi clienți! Vă atragem atenția asupra mărcii britanice Sonik Sports, a carei produse se regăsesc și in oferta Energofish.  Sonik Sport Ltd. este o companie dinamică, aflată mereu în dezvoltare, cu echipamente de pescuit unice. Scopul companiei este de a produce produse care să permită pescarilor să obțină avantaje deosebite pe malul apei, la un preț acceptabil.  Compania a fost fondată în 2008 de Ian McCormack, fost director comercialal Hardy &Grays Limited,...

PESCUITUL DE IARNĂ ȘI PRIMĂVARĂ LA PEȘTI MARI
Publicat: 2019. martie 05. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Odată cu venirea iernii, majoritatea pescarilor își agață husa de lansete pe cuier, deoarece temperatura ce se apropie tot mai mult de zero grade,vântul puternic, uneori de intensitate mare, cu precipitații abundente sub formă de ninsoare pot fi cauze ce țin departe pescarul de apă. Sunt însă și fanatici, în bunul sens al cuvântului, care nici în aceste condiții nu se pot abține, ba chiar mai mult speră în câte un crap mai măricel, și binențeles toate acestea cu...

Putere și armonie
Publicat: 2018. decembrie 12. | Sursa: Bokor Károly | Articol

De patru ani deja că folosesc echipamentele Bokor Spin în mod constant cu o experiență bogată în privința capturilor. În această privință, aș dori să menționez calitățile bune ale lansetelor. Nu ascund un lucru, și anume că vreau să vă fac chef pentru folosirea lor. În primul rând, pentru că sunt foarte utilizabile în mod universal, toate componentele echipamentului sunt puternice de la lansetă până la capătul firului, funcționând sigure. Degeaba este o...

Un vis devenit realitate
Publicat: 2018. noiembrie 23. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Una dintre problemele cele mai preocupante pentru majoritatea pescarilor de feeder este cum să prindă crap foarte mare. După experiența mea personală, doi factori joacă rol decisiv în capturarea crapului capital, dintre care unul este locația, iar celălalt este pregătirea. Este important de reținut că prin pești capitali nu mă refer la exemplarele de 10, dar nici măcar cele de 15 kilograme, deoarece acestea sunt prezente în fiecare al doilea lac intens populat în număr de...

Scurt și la obiect
Publicat: 2018. octombrie 31. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În prezent lansetele scurte sunt tot mai populare, în special în cazul partidelor de pescuit din barcă, dar mulți pescari de spining le preferă la pescuitul de pe mal, datorită lungimii scurte aceste lansete având o fiabilitate mai bună. Nu este o coincidență că marca L & K a fost prezentă pe piață cu lansete scurte, dar acum, după o lungă dezvoltare, va fi disponibilă un băț care va atrage atenția multor pescari de spining, mai ales dacă îl vor încerca. Cum...

Salmo Fury Pop năluca șmecheră
Publicat: 2018. octombrie 08. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

În zilele prezente, suntem invadați cu momeli speciale, printre care sunt la care folosind o tehnică specială le putem face și mai prinzătoare. Există dintre acestea care sunt două într-una, adică sunt compatibile la două tehnici. Salmo Fury Pop prin versatilitatea sa poate fi clasificată în această categorie.   Un lucru este cert, este o momeală șmecheră. Ne-am putut deja obișnui că firma Salmo nu lansează pe piață momeli simple, dintr-un punct de...

Strune Wizard pentru sezonul la răpitori
Publicat: 2018. august 27. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Încet dar sigur vine și luna octombrie, pe nesimțite trecem din vară în toamnă. Apele în răcire ne vor oferi tot mai multe posibilăți de pescuit la peștii răpitori, fiecare după prefeințele, alegând pescuitul cu peștișori vii la plută, fie tehnica mai plină de acțiune, spinningul. În multitudinea de metode de pescuit la răpitori un lucru însă nu s-a schimbat. Și acum, așa cum ne-am obișnuit deja, vom avea nevoie de o strună sigură, pe care nu-l vor reteza ori...

Vă prezentăm peleții halibut solubili de la Benzar
Publicat: 2018. august 15. | Sursa: Szabó Bence | Articol

Seria de noutăți prezentate în ultima perioadă continuă cu peletele Benzar Black Halibut. Aceste produse sunt cele mai noi tipuri de granule pe bază de cereale, din gama produselor populare miilor de pescari, și sunt alegerea perfectă pentru iubitorii de orice metodă, deoarece pot fi folosite în multe feluri. Ce merită să știți despre aceste produse? Din această scriere veți afla și acest lucru! Printre produsele noastre se pot găsi o serie de pelete ce au...

Campion la 12 ani
Publicat: 2018. iulie 31. | Sursa: Ujvári Krisztián | Articol

Anul acesta, în data de 28-29 iulie, s-a organizat de către AGVPS la Săcălășeni (Maramureș) finala de campionat național de pescuit staționar pe mai multe categorii. La categoria băieți U-15 a participat și fiul meu, Ujvari Ákos-Zsólt. În câteva cuvinte aș aminti despre strategia și echipamentul folosit de către fiul meu la acest campionat. Peștii predominanți în lacul de la Săcălășeni sunt carașii, pe lângă care se mai poate prinde aici crap, babușcă,...

Avertizoarele electrice: CXP Brenta
Publicat: 2018. iulie 13. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

  În seria noastră de articole despre prezentarea avertizoarelor noastre electrice am ajuns la CXP Brenta de data aceasta. Între avertizoarele radio prevăzute și cu senzor de lumină, acesta se remarcă pe lângă design-ul său, prin manevrabilitatea și versatilitatea simplă. Există o mulțime de argumente pentru folosirea lui, astfel încât ați putea dori să aflați mai multe despre probabil cel mai de iubit avertizor rezistent la ploaie din gama Carp Expert....

Să avem curaj să lansăm departe
Publicat: 2018. iunie 20. | Sursa: Nagy Levente | Articol

Orice pescar de crap începător se va lovi până la urmă de "baremul distanțelor mari", peste care, dacă dorește să devină un pescar bine format, va trebui să-l treacă. Nu demult am auzit o zicală "Cel mai ușor de prins peștele este acolo unde chiar se află, se hrănește". Întradevăr acesta este adevărat, și nu este nici o problemă, dacă acei pești se găsesc în apropierea malului, la o distanță accesibilă din punct de vedere al pescarului. Dar ce este...

Mărunțișuri din pelete
Publicat: 2018. iunie 06. | Sursa: Frankó Zoltán | Articol

Tehnica de pescuit method feeder deja se aproprie de granițele pescuitului la crap cu boilies, însă mie îmi stă mult mai aproape o tehnică de pescuit fină, la distanțe mai apropiate, cu un pescuit precis, în care cu o nădire precisă strângem tot mai mulți pești în jurul cârligului și pe care îi prindem sub forma unor carași, plătici și crapi frumoși. Pe parcursul expoziției din această primăvară am constatat cu stupoare cât de greu este să convingem pescarii de...

Avertizoarele noastre electrice: CXP TEVERE
Publicat: 2018. mai 30. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Setul de avertizoare CXP este folosit deja de mulți pescari mulțumiți de acest produs iar din această gamă astăzi vă voi prezenta Tevere-ul. Acest model de avertizoare a primit un exterior modern, rezistent la ploaie iar în ce privește categoria calitate-preț se situează în categoria de mijloc. Seturile pentru două, trei sau patru lansete dispun de receptoare sensibile pentru ca trăsătura să fie sesizabilă și fără probleme chiar și în cazurile de lansări de până la...

Cârlige din Japonia
Publicat: 2018. mai 08. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Punctul cel mai crucial al pescuitului – indiferent de ce metodă vorbim – este tipul de cârlig folosit, mărimea acestuia, categoria, dar înainte de toate calitatea lui. Pe seama cârligului stă succesul în pescuit, nu este de mirare, dacă pescarul încearcă să folosească întotdeauna, în orice împrejurare cel mai adecvat, cel mai perfect cârlig. În ultimele decenii centrul de producere al cârligelor a devenit Japonia, și cred că nimeni nu se miră dece. Precum în cazul...

Cuda și pentru zilele obișnuite
Publicat: 2018. aprilie 10. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

Aș dori să vă prezint câteva cuțite și accesorile acestora, care sunt speciale nu doar în domeniul curățării peștilor, dar pot fi tot atât de bine folosite și în bucătărie sau pe malul apei. Aceste produse sunt fabricate de firma americană Cuda, produse care sunt, de asemenea, utilizate cu satisfacție și în industria prelucrării peștelui. Iată, oferta zilei de azi, adică aceste produse voi încerca să vi le prezint. De ce sunt fantastice produsele Cuda?...

La limita ruperii unei lansete: la ce este capabil Solid Spin?
Publicat: 2018. februarie 20. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Testul lansetei de spining Solid Spin a avut loc în ultima lună a anului. Deoarece testarea limitelor performanței unui băț de carbon nu sunt prea umane în vecinătatea punctului de îngheț, am așteptat ziua în care temperatura aerului a crescut puțin peste 10 grade. Specialitatea bățului este caracterul "industrictibil" al materialului solid din carbon și, la fel precum alții, am fost și eu curios cel mai mult de aflarea punctului critic și de aflarea limitelor...

La method iarna? Și încă cum!
Publicat: 2018. ianuarie 03. | Sursa: Szabó Bence | Articol

„Ce este bun în faptul, că toată ziua stai la zero grade Celsius dârdâind lângă bățul de pescuit știind că nici nu este sigur că prinzi ceva?" Nu-i așa, prieteni pescari, că această întrebare nu doar mie mi l-au pus de vreo o mie de ori? Pescuitul în apele reci are o atmosferă aparte, ce nu poate fi comparat cu nimic altceva! Nu de mult, prima oară în viața mea, într-o ninsoare abundentă am putut să-mi practic hobbyul preferat, lucru ce m-a dăruit cu o experiență...

La știucă simplu, eficient
Publicat: 2017. noiembrie 13. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Fiind vorba despre pescuit la știucă, pe lângă pescuitul de spining dinamic, sportiv și plin de imaginație nu trebuie să uităm nici de stilul de pescuit încă îndrăgit de foarte mulți pescari, și anume pescuitul la răpitori cu peștișori vii. Această tehnică merită să se practice odată cu sosirea toamnei, odată cu răcirea treptată al apelor de la noi, atunci când peștii pașnici încep să se retragă în grupe mai mari spre ape mai adânci. Ghețurile de...

Atenție, mușcă!
Publicat: 2017. octombrie 12. | Sursa: Lukácsi Béla | Articol

Dintre peștii prădători de la noi, știuca are cei mai ascuțiți dinți, cărora retezarea unui fir de monofilament simplu sau unui fir textil nu pune mari probleme, de aceea este inevitabil folosirea unei strune corespunzătoare. Gama de strune folosite la pescuitul răpitorilor este foarte variată în zilele noastre, utilizarea lor fiind importantă mai ales la pescuitul la știucă. Pe piață se pot achiziționa mai multe tipuri de strune, dar care la ce folosește? Păi, să ne...

Noaptea crapilor mari
Publicat: 2017. octombrie 04. | Sursa: Halmos Mihaly | Articol

Ținutul Somogy. Regiunea deluroasă cu o mie de fețe, aflată între Balaton și Dráva, unde oricând merită să te întorci. Aventurierilor de genul meu este un fel de Mecca ce trebuie vizitat, unde pescuiturile la crap pe amurg lasă amintiri de neuitat în mintea pescarului. Păi da, chiar și câte o ieșire mai scurtă de doar câteva zile are efecte "terapeutice", îmi place nespus de mult să mă reîntorc aici, să fug din zgomotul marelui oraș. Dacă ar exista întradevăr...

În acțiune setul pentru avat de la Wizard
Publicat: 2017. septembrie 22. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Momentul nu ar fi putut fi mai bun, premiera pentru cea mai nouă mulinetă și lansetă de avat al familiei Wizard a căzut chiar la începutul sezonului de spining. Am așteptat cu duo-ul ASP Spin pentru scenele cu atacurile avaților din zori și seri de iulie și nu mi-a fost greu să mă îndrăgostesc de lanseta bine concepută, ce mă ajută să lansez și mai departe și de mulineta ce dictează un tempo în mare viteză nălucilor. Mulineta ASP Spin este suplă, ușoară,...

ÎN CURENT, CU RIVER FEEDER!
Publicat: 2017. august 14. | Sursa: Halmos Mihály | Articol

Regulă de aur, că peștii de talie din ape curgătoare trebuie căutați în curent. În regulă, dar ce să facem și cum să pescuim acolo unde curentul este regele? Pescuitul cu feeder în curenți puternici este o adevărată provocare nu doar nouă, ci și echipamentului nostru. Ca să dau un exemplu pe Dunăre, la Budapesta (la cote de vară) se măsoară de regulă 1600-1700 m3/s debit de apă, care nu este deja încet. Și ca să demonstrez altfel, cu un exemplu propriu: la...

VĂ PREZENTĂM - BENZAR COMPETITION FEEDER
Publicat: 2017. august 08. | Sursa: Nagy Levente | Articol

După lungi așteptări, în sfârșit a sosit noua lansetă din gama BENZAR, botezată BENZAR COMPETITION FEEDER! Cine au ținut în mână una din lansetele din gama Benzar, aceia știu că merită să aștepți pentru aceste lansete! Petru cei ce nu s-au întâlnit cu aceste lansete și ar dori să afle mai multe despre ele, lor voi încerca mai jos să descriu mai amănunțit acest produs. ET BENZAR COMPETITION FEEDER-CU RECOMANDAREA LUI BENZÁR ZSOLT. Pentru început,...

S-a născut o nouă gamă de lansete - ET FINESSA CARP FEEDER
Publicat: 2017. august 01. | Sursa: Nagy Levente | Articol

Echipa de dezvoltare ENERGOFISH s-a întrecut pe sine! Printre noutățile din acest an se numără mai multe lansete, mulinete și alte articole de înaltă calitate, care au fost proiectate pentru a face mai ușoară treaba pescarilor și de a face mai confortabilă pescuitul. Unul dintre astfel de produse bine realizate este și lanseta (gama de lansete) FINESSA CARP FEEDER, care foarte repede și-a atras atenția asupra sa. Și nu din întâmplare căci, astfel a fost conceput ca...

Istoria argintului – interviu cu Benzár Zsolt
Publicat: 2017. iulie 31. | Sursa: Szabó Bence | Articol

În ultimul sfârșit de săptămână al lunii iunie a fost organizat al VII.-lea Campionat Mondial de Pescuit la Feeder în Portugalia, la care au participat 22 de țări. Concursul a fost incredibil de interesant deoarece de foarte mici diferențe a depins cine se bucură cu medalie în jurul gâtului său și cine se întoarce acasă dezamăgit la finalul cursei organizat în una dintre țările cele mai vestice al Europei. La sfârșitul unui antrenament ce a ținut toată săptămâna...