Benzar Zsolt a făcut o figură frumoasă la Iberian Masters
Publicat: 2012. martie 12. | Sursa: Radu Prisacariu | Comentarii concursuri

Iberian Masters este o competiţie ce se desfăşoară în Spania şi care are ca obiectiv reunirea celor mai „grele" nume din pescuitul staţionar. Şi anul acesta au fost prezenţi pe pista de la Fortanely, pe râul Jucar, la 30 de km sud de Valencia, pescari redutabili cu un palmares impresionant ca Walter Tamas, Roberto Rodriguez, Jullien Turpin, Jacopo Falsini, Timar Gabor, Ballabeni, Fini şi mulţi alţii. Competiţia s-a desfăşurat în intervalul 1-4 martie. Printre alţi sponsori, ENERGOFISH a sprijinit deplasarea campionului en-titre al României, Benzar Zsolt, asistat de mine, în calitate de antrenor. Principala mea misiune a fost să-i ofer informaţii utile lui Zsolt, în timpul concursului, despre modul în care pescuiesc adversarii. Am ştiut să-i spun pe ce distanţă pescuiesc ceilalţi, ce fel de plute folosesc, care este strategia de nădire şi în general i-am oferit toate informaţiile de care a avut nevoie, informaţii deosebit de importante în întrecerile de un asemenea nivel.

Evoluţia pe manşe

Despre râul Jucar nu aveam foarte multe informaţii. Ştiam doar că peştele ţintă va fi carasul mare (între 400 grame – 1 kg), crapul cu o greutate medie de 1 kg, ceva mreană, oblete, diferiţi hibrizi (cum a fost şi crapul roşu – „golden carp", care s-a prins destul de puţin) şi că se va pescui asemănător ca pe canale, cu o lăţime a râului de 35 de metri şi adâncimi de la 3 la 5 metri. Curentul era moale însă vântul ne-a pus destule dificultăţi. Au fost trei manşe de pescuit la liber, în general la rubeziană, bolognesă dar şi sheffield cu slidere. Zsolt a nădit pe trei vaduri diferite – unul în scurt la 6 metri, pentru top 5 kit de la rubeziană, unul pe 13 metri pentru rubeziană şi un altul sub stuf pe partea opusă pentru bolognesă unde se nădea la circa 1 metru de stuf pe un prag existent. Astfel, în cel de-al treilea caz, bulgărele cădea de pe prag pe vadul pe care se putea pescui. Acolo era cea mai mare densitate de peşte însă a fost dificil de pescuit din cauza vântului. Carasul mânca „la curs" iar când se oprea pluta sau se mai domolea curentul, intra şi câte un bonus-crap. Mreană nu s-a prins deloc, în schimb s-au prins câţiva crapi roşii, un soi de hibrid denumit golden-carp. Majoritatea pescarilor pescuiau la caras dar au fost şi concurenţi care urmăreau crapul, cu plute oprite în curent. Pentru Zsolt, punctul forte, fiind un pescar de exceptie la acest stil, a fost bolognesa de 7 metri, un Blade Bolo de la ENERGOFISH, cu care a pescuit aproape de stuf, pe malul opus. A folosit fir Competition tot de la Energo de 0,18 cu forfac de 0,16 sau de 0,16 cu forfac de 0,14, plute Exner de 14 grame şi cârlige Excalibur de la Energo, mărimile 10 şi 12. În prima manşă a pescuit aproape de stuf, cu slider, până când „peştele s-a tăiat" şi a fost nevoit să schimbe pe rubeziană. Pentru rubeziană au fost bune plutele de la 1 la 4 grame. La finalul primei manşe Zsolt a cântărit 17,043 kg şi a încheiat pe locul 6. În cea de-a doua manşă, a pescuit cel mai mult la bolognesă şi a cântărit la final, 24,609 kg, reuşind un loc 4 în sector. În ambele manşe au fost enervant de multe rupturi, din cauză că peştii intrau în stuf. Erau foarte dificil de controlat din cauza curentului şi mai ales a vântului. În cea de-a treia manşă, din cauza vântului, efectiv nu s-a mai putut pescui aproape de malul opus cu bolognesa astfel că s-a impus un pescuit „din scurt" cu kitul rubezienei pe 6 metri. Unii pescari nădeau "în scurt" cu câteva boabe de porumb şi au prins crap. Zsolt a pescuit cu plută de 1 gram şi plumbaj normal, prinzând atât crap cât şi caras, dar cu o frecvenţă mai redusă. A cântărit doar 12,616 kg la finalul celei de-a treia manşe, acumulând 12 puncte.

Nada făcută de Gabor Timar

Pentru alegerea nadei, înainte de concurs ne-am întâlnit în Ungaria cu Gabor Timar, imaginea firmei producătoare de nade pentru pescuit Timar Mix. El ne-a făcut nada şi a optat pentru un mix pentru apă rece cu aromă de lămâie de granulaţie foarte mare (1 mm) iar granulele aveau exact aceeaşi mărime. Nu a fost o nadă complicată şi complet neaditivată. Argumentul că nada propusă de Timar a fost una foarte bună, se relevă şi în rezultatul obţinut de acesta în concurs, respectiv locul 6 – cel mai bun rezultat obţinut de către maghiari la Iberian Masters, cu 56,301 kg; 14 puncte per total şi un veritabil loc 3 în prima manşă de concurs. La nada propusă de Gabor Timar au mai fost adăugate 20 de kg de pământ din care pentru nădirea grea – 2 kg de nadă şi 5 kg de pământ, 600 de grame de porumb şi 500 de grame de râme tocate. Întreţinerea s-a făcut cu bulgări de mărime medie, aruncaţi la 2-3 minute însă strategia câştigătoare a italienilor a presupus 3 bulgări mari aruncaţi la intervale de 20 de minute. Pentru nădirea de întreţinere au fost folosiţi 15 kg de pământ, 1 kg nadă, 1,5 kg porumb de conservă. Au fost colaţi câte 2 kg de viermi cu 10 kg de pietriş de granulaţie de până la 1 mm (cuarţ). Viermele colat s-a folosit pentru nădirea cu cupa rubezienei, îndeosebi în manşa a doua, atunci când după ce „s-a tăiat vadul" de bolo, Zsolt a pescuit la rubeziană pe 13 metri. Am observat că cei care urmăreau crapul, nădeau foarte mult cu vierme colat. Ca momeală pentru cârlig, cele mai eficiente au fost râmele roşii dar s-a pescuit şi cu porumb. Noi doar porumbul de cârlig l-am aditivat cu aditiv lichid Benzar Mix – Squid Octopus.

Evoluţia pe naţiuni

73 de pescari din 7 ţări s-au confruntat la Iberian Masters - spanioli, francezi, italieni, norvegieni, maghiari, un olandez şi un român. Fără îndoială cei mai inspiraţi în această competiţie au fost italienii, prezenţi în număr de 12, dintre care 7 au terminat în primii 20 în clasamentul general. Italienii au fost prezenţi la Fortanely cu o săptămână înaintea concursului şi au ştiut cu exactitate ce anume trebuie făcut, fără să piardă timpul cu experimente. Cei mai mulţi dintre italienii prezenţi sunt membrii ai echipei Colmic a Italiei, cea mai bună echipă de pescari de staţionar din peninsulă. O dovadă a faptului că au fost cei mai inspiraţi este şi locul I al podiumului, ocupat de către Rodolfo Frigeri cu 87,372 kg şi 4 puncte la general, respectiv două sectoare câştigate şi un loc secund obţinut în cea de-a treia manşă. Pe locul doi la general s-a clasat Mario Mateos (Spania) cu peste 79 de kg şi 6 puncte iar pe locul al treilea – Rafael Oviedo (Spania) cu 74 kg şi 6 puncte. De menţionat faptul că spaniolii au fost fost cei mai numeroşi pe pistă, după cum era şi de aşteptat (35 de pescari), urmaţi de francezi (14 pescari) dintre care cea mai bună evoluţie a fost a lui Olivier Gielczynski – locul 7 cu 67,020 kg şi 16 puncte. Surprinzător dar la această ediţie a Iberian Masters nu a fost prezent niciun englez deşi poate că mulţi şi-ar fi dorit să-l vadă în stand pe un Allan Scotthorne, de cinci ori campion mondial. La finalul celor trei manşe, reprezentantul României, Benzar Zsolt a ocupat un merituos loc 17, cu 54,268 kg de peşte prins şi 22 de puncte acumulate. A reuşit să bată nume grele, precum Roberto Rodriguez (Spania), clasat doar pe locul 20; Walter Tamas (Ungaria), dublu campion mondial, clasat doar pe poziţia 22 sau Jullien Turpin (Franţa), clasat doar pe locul 23. În faţă i-a avut pe Umberto Ballabeni, Jacopo Falsini şi alţii. Aşadar rezultatul obţinut este unul cât se poate de satisfăcător şi care ne dă mari speranţe pe viitor în competiţiie internaţionale.

Campionatul mondial de pescuit staţionar 2016
Publicat: 2016. septembrie 19. | Sursa: Nagy Levente | Comentarii concursuri

Campionatul mondial de pescuit staţionar 2016 a luat sfârşit. A luat sfârşit Campionatul Mondial de pescuit 2016, organizat în Bulgaria. Potrivit clasamentului final Benzar Zsolt ocupă locul 38, ceea ce este un rezultat foarte bun, dacă luăm în considerare, că Benzar a pescuit alături de 188 de pescari experimentaţi, cei mai buni din lume. Felicitări pentru rezultatul obţinut!             Echipa României a...

Campionatul Mondial de Pescuit pe Cluburi
Publicat: 2015. octombrie 08. | Sursa: Andrei Ghioghiu | Comentarii concursuri

  Bună, dragi prieteni Am avut onoarea ca, în perioada 20-26 iulie 2015, să particip, alături de bravii mei colegi din echipa, Energoteam Romania, la Campionatul Mondial de Pescuit pe Cluburi, din Zilina, Slovacia. Ajunşi, luni dimineaţa, pe malul râului Vah eram toţi nerăbdători să pescuim şi să luăm legătura cu peştii. Prima zi nu a fost foarte fructuoasă din punctul de vedere al capturilor, dar a fost suficient ca să ne dăm seama că nada noastră era...

IAM Brandenburg Germania
Publicat: 2014. ianuarie 08. | Sursa: Prisăcariu Radu | Comentarii concursuri

  Împreună cu Benzar Zsolt ne îndreptam spre un alt mare concurs, openul Germaniei, International Anglers Meeting, desfășurat în data de 18, 19 octombrie 2013. După eșecul de la Valencia (marele premiu al Spaniei) din primăvară, unde a plouat o zi torențial și concursul s-a anulat, am plecat spre Brandenburg, Germania, unde aveau să se întâlnească 255 de pescari, adică 51 de echipe din 12 țări. Am fost invitați de binecunoscutul Timar Gabor, campionul Ungariei,...

Campioni la feeder, a patra oara
Publicat: 2013. iulie 10. | Sursa: Adi Petrişor | Comentarii concursuri

Barajul de la Vârșolț a fost gazda ultimei ediții a finalei naționale de pescuit la feeder. Echipa Fir Întins - Energofish Arad a continuat tradiția edițiilor trecute, mărșăluind pentru a patra oara consecutiv în fruntea clasamentului. Experiența componenților lotului și-a spus cuvântul: Zsolt Benzar, Brola Cosmin, Dobrea Florin, Neacsu Leontin, Petrisor Adrian și Vuculescu Bogdan, toți sub coordonarea căpitanului de lot, Radu...

Cupa Benzar Mix 2013
Publicat: 2013. iulie 03. | Sursa: Adrian Mihuţ | Comentarii concursuri

Locația: Balta de la Sânpaul, județul Harghita, la 20 de km de Odorhei în direcția Baraolt Perioada: 31 mai – 2 iunie 2013 În perioada mai sus amintită s-a desfășurat lângă Odorheiu Secuiesc Cupa Benzar la pescuit staționar, luând startul 37 de concurenți, din toată țara și chiar și din Bulgaria. Vremea schimbătoare, cu averse sporadice, balta nou deschisă și plină de plante au făcut din concurs o adevărată probă de...

Aşa ceva n-a mai fost! - Primul MARATON de 24 ore „ERDÉLYI HORGÁSZ”
Publicat: 2012. septembrie 05. | Sursa: Nagy Levente (Team Erdélyi Horgász) | Comentarii concursuri

Pescarii din regiune s-au obişnuit ca noi să organizăm în fiecare an, pentru pescarii din Ardeal, CUPA ENERGO TEAM ERDÉLYI HORGÁSZ, concursul de pescuit staţionar la care participă, an de an, tot mai mulţi pescari datorită ambientului plăcut şi premiilor substanţiale oferite de firma ENERGOFISH şi magazinului de articole de pescuit ERDÉLYI HORGÁSZBOLT. Sperăm că acest concurs va fi organizar şi anul acesta, dar pentru aceast lucru va trebui să...

Campioni la feeder, pentru a treia oară!
Publicat: 2012. mai 09. | Sursa: Dan Iercoşan | Comentarii concursuri

Echipa EnergoTeam – Fir Întins Arad și-a dovedit încă o dată valoarea în Finala Campionatului Naţional de Pescuit la Feeder, spulberându-și adversarii într-un concurs spectaculos, cu multe capturi și multi ași în mânecă. Unul dintre ei a fost tocmai Benzar Zolt, cireașa de pe tort a echipei arădene, care a solicitat prezența multiplului campion național mai mult pentru a-și întimida adversarii. Numai că Zsolt nu s-a...

A fost Cupa Salmo
Publicat: 2009. octombrie 20. | Sursa: text:Dan Iercosan, poze: Muranyi Brothers | Comentarii concursuri

A mai trecut o ediţie, am mai trăit o sărbătoare. Aceeaşi sărbătoare a ştiucii pe care o trăim în fiecare an. A fost o întrecere frumoasă, organizată pentru prima oara în formula „doi din barcă". Indiferent că au fost parteneri vechi de pescuit, soț-soție sau frați pasionați, toți au căutat să puncteze, indiferent de miză. Un preambul pentru competițiile oficiale internaționale, întrecerea pe echipe a fost gustată de toată lumea. Dovadă concursul care urmează:...